DOSARUL VACCINURILOR „Nu, domnule Tolontan”. Critici la Libertatea și la șeful DNA, procurorul-șef Voineag, lansate de un lider USR  

DOSARUL VACCINURILOR „Nu, domnule Tolontan”. Critici la Libertatea și la șeful DNA, procurorul-șef Voineag, lansate de un lider USR  

O voce importantă a USR răspunde după ce în Libertatea au fost criticați liderii USR care au numit ”dosar politic” investigația DNA despre achiziția de vaccinuri. Fostul ministru Cristian Ghinea spune că ”atunci când am susținut DNA, era o instituție la început, atacată din toate părțile, care făcea cazuri grele cu dovezi de corupție, nu ancheta decizii de oportunitate”. 

Acum, susține politicianul USR, actualul procuror-șef al DNA, Marius Ionuț Voineag, a fost numit pentru că l-a ajutat pe Nicolae Ciucă, fără ca Voineag să aibă ”niciun alt merit”. 

DNA a solicitat joi, 23 noiembrie 2023, ridicarea imunității pentru fostul prim ministru Florin Cîțu și foștii miniștri ai sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Președintele USR Cătălin Drulă a spus: ”Dosare activate când e convenabil politic, în campanie electorală, am mai văzut”. 

Fostul ministru Cristian Ghinea, unul dintre liderii USR de azi, a scris: ”Trăim un moment abject. Securiștii se răzbună”.

Într-o opinie în Libertatea, ziaristul Cătălin Tolontan a amintit, referindu-se la Cristian Ghinea: ”Pentru cineva care a scris o carte intitulată ”Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie” saltul este mare”. 

Critici la șeful DNA Voineag

Liderul USR Cristian Ghinea a contactat Libertatea și a spus că ”pentru că probabil mulți oameni gândesc așa (n.r. precum jurnalistul) e normal să existe și o explicație”. Politicianul a enunțat pe Facebook argumentele sale.

Cristian Ghinea Foto: Hepta

”Nu, domnule Tolontan, nu una-i una și alta-i alta, e tot aia”, își începe Cristian Ghinea postarea.

”Când am scris ”Eu votez DNA”, instituția avea cazuri de mare corupție, nu multe, dar beton susținute. Era condusă de Daniel Morar, pus acolo pentru că fusese singurul procuror de după revoluție care anchetase un parlamentar (Bivolaru). Cazul Năstase, descris pe larg în carte, era despre ridicarea unui bloc prin șpagă, cu chitanțe și mărturii, probat. Faptele clare, beneficiul pentru inculpat vizibil de pe stradă”, a spus Ghinea. 

Actualul șef DNA a fost pus acolo pentru că a blocat CNATCU să cerceteze plagiatul lui Ciucă. Nici un alt merit.

Ghinea, despre Marius Ionuț Voineag, actualul procuror-șef al DNA:

”Acum au dispărut din poză?”

”Cazul DNA de acum este despre o decizie de oportunitate de a lua – sau nu – vaccinuri în pandemie. Toate țările au luat mai multe și așa a fost construit mecanismul, cine nu lua maximul nu mai avea dreptul ulterior. Dacă Ciucă, Hellvig, Gheorghiță și Iohannis, care au condus campania de vaccinare, își făceau treaba, erau folosite mai multe”, condideră Ghinea.

”Cum se face că ăștia care se băgau în poză atunci, excluzând Ministerul Sănătății de la decizie, acum au dispărut din poză?”

Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, la primirea primului lot de vaccinuri anti-COVID, pe 26 decembrie 2020, în fața Institului Cantancuzino din București. Cîțu era atunci premierul României, proaspăt numit, iar Nicolae Ciucă era ministrul Apărării

”Nu are legătură cu alegerile? Patru ani i-a trebuit DNA-ului să închidă non-existentul caz Barna. Nu a avut legătură cu alegerile trecute?”

”Nici măcar DNA nu susține că a existat vreun beneficiu material pentru Cîțu sau Voiculescu. Deci, cum una-i una și alta-i alta? Astea nu contează?”

”Când am susținut DNA, era o instituție la început, atacată din toate părțile, care făcea cazuri grele cu dovezi de corupție, nu ancheta decizii de oportunitate. Și parte din ce promisese România ca să intre în UE”

”În cartea mea recentă ”Cine a făcut România – Răscrucile noastre”, despre care Cătălin Tolontan a scris, detaliez amestecul ulterior al DNA cu SRI și spun că a fost nociv. Pentru DNA și pentru România. Deci nu e nici un salt brusc, nu spun asta acum pentru că e vorba de Voiculescu, o tot spun de ceva vreme”, mai afirmă Cristian Ghinea. ”Poziția mea de acum este urmarea logică, trasabilă în timp, a unei schimbări a realității. Opiniile se bazează pe realități și realitățile se schimbă. Contează dacă ai argumente și cred că am”, conchide liderul USR. 

Citește și opinia lui Cătălin Tolontan: În cazul vaccinului anti-COVID de un miliard de euro, USR a trecut de la „Eu votez DNA” la „Procurorii ne fac dosare politice”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *