Două mari bănci din România „își unesc forțele”, dar un conflict colectiv de muncă ar putea perturba procesul de fuziune plănuit de Alpha bank și Unicredit

Două mari bănci din România „își unesc forțele”, dar un conflict colectiv de muncă ar putea perturba procesul de fuziune plănuit de Alpha bank și Unicredit

Angajații de la Alpha Bank își pregătesc „atacul” și încearcă să obțină condiții mai bune înainte ca banca la care lucrează să fie preluată de UniCredit.

Prin intermediul unui contract colectiv de muncă pe doi ani, negociat cu actualul angajator, sindicatul Vocea Noastră încearcă să obțină beneficii pentru personal, potrivit unui material scris de jurnaliștii de la profit.ro.

Ce se întâmplă cu angajații

În luna septembrie a anului trecut, angajații Alpha Bank au format primul lor sindicat intern, iar în noiembrie, după anunțul privind preluarea de către UniCredit, au obținut recunoașterea oficială pentru a putea negocia un contract colectiv de muncă.

În momentul de față, sindicatele din Alpha Bank sunt în proces de negociere cu conducerea băncii pentru a stabili condițiile de muncă, inclusiv majorările salariale și pachetele compensatorii.

Nemulțumiri pe „bandă rulantă”

Cu toate că acest contract colectiv pe doi ani încheiat ar trebui să fie respectat și de UniCredit după preluare, angajații doresc să se asigure că vor primi beneficiile dorite, cum ar fi 12 salarii compensatorii în caz de disponibilizare, față de oferta actuală a conducerii Alpha Bank, care prevede doar 6 salarii.

Totuși, negocierile cu conducerea băncii au întâmpinat dificultăți în stabilirea unor condiții acceptabile pentru ambele părți, așadar, conflictul se va lungi pe o perioadă, cel mai probabil, nederminată, până când părțile vor putea ajunge la un consens favorabil.

Preluarea Alpha Bank de către UniCredit va aduce schimbări în sectorul bancar românesc, inclusiv disponibilizări și reorganizări pentru a elimina suprapunerile între cele două instituții.

Cu toate acestea, în mod absolut inevitabil, angajații și sindicatele își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care se gestionează disponibilizările și cer transparență și consultare în acest proces.

În timp ce negocierile continuă, atât angajații, cât și sindicatele sunt preocupați de viitorul locurilor de muncă în sectorul bancar, în contextul schimbărilor din industrie și al preluării Alpha Bank de către UniCredit. Aproape că se poate spune că avem parte de un deja-vu, de vreme ce angajații OTP Bank par să întâmpine piedici asemănătoare, în contextul preluării băncii de BT.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *