Două războaie, zeci de alegeri și incertitudine economică: lumea se pregătește pentru un 2024 complicat și imprevizibil

Două războaie, zeci de alegeri și incertitudine economică: lumea se pregătește pentru un 2024 complicat și imprevizibil

Anul viitor ar putea fi marcat de o volatilitate tot mai mare, în condițiile în care conflictele militare prelungite din Ucraina și Gaza și incertitudinea economică vor influența votul în alegerile cruciale din întreaga lume, alegeri care, la rândul lor, vor modela ordinea globală, scriu New York Times, AFP și The Guardian.

Atacurile cu drone și rachete care vizează traficul maritim comercial din Marea Roșie – o consecință a războiului dintre Israel și Hamas din Gaza – generează și mai multă instabilitate într-o economie mondială care se confruntă deja cu tensiuni geopolitice în creștere.

Riscul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu se adaugă astfel crizelor majore care au lovit deja economia – pandemia de COVID și războiul din Ucraina.

Nu e doar asta, scrie New York Times. Anul viitor, spun analiștii, ne așteaptă și mai multă volatilitate, sub forma unui val de alegeri ale căror efecte ar putea fi profunde și de lungă durată.

Peste două miliarde de oameni din aproximativ 50 de țări, inclusiv SUA, Rusia, India, Indonezia, Mexic, Africa de Sud și cele 27 de state membre UE (care votează pentru Parlamentul European), se vor îndrepta spre urne.

Alegerile au loc într-un context tensionat, în care neîncrederea în guvern crește, alegătorii sunt profund divizați și există o anxietate persistentă cu privire la perspectivele economice.

Impactul geopolitic și economic al acestor lupte electorale, care au loc mai mult sau mai puțin simultan, s-ar putea combina pentru a destabiliza și mai mult o lume instabilă – în bine sau în rău, observă The Guardian.

În așteptarea „populiștilor furioși”

Câștigătorii alegerilor vor lua deciziile politice cruciale care vor afecta orice domeniu economic, de la scutirile de taxe, transferurile de tehnologie, dezvoltarea inteligenței artificiale, barierele comerciale, investițiile, reducerea datoriilor și tranziția energetică.

Deciziile alegătorilor vor afecta, de asemenea, democrația, libertățile individuale, migrația.

O serie de victorii electorale care ar aduce la putere populiști furioși ar putea împinge guvernele spre un control mai strict al comerțului, al investițiilor străine și al migrației.

Astfel de politici, a explicat pentru New York Times Diane Coyle, profesoară de politici publice la Universitatea din Cambridge, ar putea împinge economia globală într-o „lume foarte diferită de cea cu care am fost obișnuiți”.

În multe locuri, scepticismul față de globalizare a fost alimentat de veniturile stagnante, de scăderea nivelului de trai și de creșterea inegalității. Cu toate acestea, a spus Coyle, „o lume în care comerțul se reduce este o lume în care veniturile vor scădea”.

Iar acest lucru ridică posibilitatea unui „cerc vicios”, deoarece alegerea naționaliștilor de dreapta ar putea reduce și mai mult creșterea economică globală.

Mulți economiști au comparat evenimentele economice recente cu cele din anii ’70, dar Coyle crede că o comparație mai potrivită ar fi cu cele ale anilor ’30, când tulburările politice și dezechilibrele financiare „s-au transformat în populism și declin comercial și apoi în politici extreme”.

Alegeri în India, Taiwan, UE

Unele dintre cele mai importante alegeri de anul viitor vor avea loc în India. În prezent, aceasta este economia cu cea mai rapidă creștere din lume și se luptă pentru a concura cu China, în calitate de centru mondial de producție, scrie AFP.

Aproape un miliard de indieni vor fi chemați la vot în aprilie-mai, în cadrul scrutinului în care premierul Narendra Modi și partidul său naționalist BJP vor să obțină un al treilea mandat.

Cariera politică și succesul lui Modi s-au bazat pe sprijinul celor peste un miliard de hinduși din India și, spun criticii, pe alimentarea urii față de minoritatea musulmană a țării.

În pofida unor restrângeri a libertăților civile în timpul mandatului, Modi pornește la vot ca favorit clar, susținătorii săi atribuindu-i meritul de a fi îmbunătățit poziția țării sale pe scena mondială.

Alegerile prezidențiale din Taiwan din ianuarie au potențialul de a intensifica tensiunile dintre Statele Unite și China.

Dacă Partidul Democrat Progresist din Taipei, pro-independență, va câștiga din nou, un Beijing înfuriat ar putea trece dincolo de amenințările militare obișnuite. Acest lucru ar putea atrage în conflict SUA și aliații regionali.

În Mexic, votul va afecta abordarea guvernului în ceea ce privește energia și investițiile străine. Iar un nou președinte în Indonezia ar putea schimba politicile privind mineralele critice, cum ar fi nichelul.

La cel mai mare scrutin transnațional din lume, în iunie, peste 400 de milioane de persoane vor putea vota la alegerile pentru Parlamentul European.

Votul va fi un test al gradului de susținere de care se bucură populiștii de dreapta, care par a fi pe val, după victoria extremei drepte în alegerile olandeze din noiembrie și în scrutinul italian de anul trecut.

Bruxelles-ul ar putea fi încurajat de exemplul polonez, unde o coaliție pro-europeană a revenit la putere pe o platformă solidă pro-UE.

În Europa vor mai avea, de asemenea, alegeri în Austria, Belgia, Croația și Finlanda.

Întoarcerea lui Trump în SUA?

Alegerile prezidențiale din SUA vor fi, desigur, de departe cele mai importante pentru economia mondială, pentru ordinea globală și pentru democrație în general.

Pe 5 noiembrie, zeci de milioane de americani vor alege un nou președinte, într-o competiție care l-ar putea menține la putere pe actualul președinte Joe Biden până la vârsta de 86 de ani.

Sondajele arată totuși că majoritatea alegătorilor nu îl mai preferă pe Biden, ci pe rivalul său, Donald Trump, în ciuda tuturor problemelor sale penale și a politicilor divizive.

Perspectiva unei victorii a lui Trump provoacă anxietăți progresiștilor. O victorie a lui Trump, subliniază o analiză a ziarului de stânga The Guardian, ar putea răsturna definitiv ordinea internațională, înclinând balanța spre autoritarism și dictatură.

Dacă SUA încetează să mai lupte pentru ea, democrația se va ofili și va muri cu siguranță, scrie cotidianul britanic.

Apropierea momentului crucial afectează deja procesul decizional. Săptămâna trecută, Washingtonul și Bruxelles-ul au convenit să suspende taxele vamale suplimentare pentru oțelul și aluminiul european, respectiv pentru whisky-ul și motocicletele americane până după alegeri.

Acordul îi permite președintelui Biden să arate că adoptă o poziție dură cu privire la acordurile comerciale, în timp ce se luptă pentru voturi.

Fostul președinte Donald Trump, probabilul candidat republican, a susținut politici comerciale protecționiste și a propus o taxă vamală de 10% pentru toate bunurile care intră în Statele Unite – o măsură combativă care ar determina în mod inevitabil riposta altor țări.

Trump, care a inspirat și alți lideri autoritari, a indicat, de asemenea, că ar face un pas înapoi în ceea ce privește parteneriatul Americii cu Europa și ar retrage sprijinul pentru Ucraina.

Fostul președinte ar adopta, de asemenea, o poziție mai conflictuală față de China.

„Rezultatul alegerilor ar putea duce la schimbări profunde în chestiuni de politică internă și externă, inclusiv în ceea ce privește schimbările climatice, reglementările și alianțele globale”, a concluzionat firma de consultanță EY-Parthenon, într-un raport recent.

Creștere economică lentă și temeri de securitate

În acest moment, perspectivele economice globale pentru anul viitor sunt amestecate. Creșterea economică rămâne lentă în mare parte din lume, iar zeci de țări în curs de dezvoltare sunt în pericol de a nu-și mai plăti datoriile suverane.

O veste bună este că scăderea inflației determină băncile centrale să reducă ratele dobânzilor sau cel puțin să oprească creșterea acestora. Costurile reduse ale împrumuturilor sunt, în general, un stimulent pentru investiții și cumpărarea de locuințe.

Pe măsură ce lumea continuă să se fractureze în alianțe și blocuri rivale, este probabil ca preocupările legate de securitate să ocupe un loc și mai important în deciziile economice decât până acum.

China, India și Turcia s-au grăbit să cumpere petrol, gaze și cărbune rusesc, după ce Europa și-a redus drastic achizițiile în urma războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

În același timp, tensiunile dintre China și Statele Unite au determinat Washingtonul să abordeze o strategie ce presupune acordarea de stimulente enorme pentru vehicule electrice, semiconductori și alte articole considerate esențiale pentru securitatea națională.

Atacurile cu drone și rachete din Marea Roșie ale milițiilor Houthi susținute de Iran sunt un alt semn al fragmentării crescânde.

În ultimele două luni s-a înregistrat o creștere a ambiției unor actori mai mici, precum Yemen, Hamas, Azerbaidjan și Venezuela, care încearcă să schimbe statu-quoul, a observat Courtney Rickert McCaffrey, analistă geopolitică la EY-Parthenon și una dintre autoarele raportului recent.

„Chiar dacă aceste conflicte sunt mai mici, ele pot afecta lanțurile globale de aprovizionare în moduri neașteptate”, a spus ea, citată de New York Times. „Forța geopolitică devine mai dispersată”, iar acest lucru crește volatilitatea.

Și mai multă incertitudine

Atacurile Houthi asupra navelor din întreaga lume în strâmtoarea Bab-el-Mandeb, de la capătul sudic al Mării Roșii, au generat o creștere a costurilor de transport și de asigurare, precum și o majorare a prețurilor petrolului, în vreme ce au deviat traficul maritim către o rută mult mai lungă și mai costisitoare în jurul Africii.

Săptămâna trecută, Statele Unite au declarat că vor extinde o coaliție militară pentru a asigura siguranța navelor care traversează această rută comercială, prin care trece 12% din comerțul mondial.

De atunci, unele companii au anunțat că reiau cursele prin Marea Roșie.

Claus Vistesen, economist-șef pentru zona euro la Pantheon Macroeconomics, a declarat că impactul atacurilor a fost până acum limitat. „Din punct de vedere economic, nu asistăm la o creștere uriașă a prețurilor la petrol și gaze”, a spus Vistesen.

Incertitudinea are totuși un efect asupra economiei. Companiile au tendința de a adopta o atitudine precaută atunci când vine vorba de investiții, extinderi și angajări.

„Volatilitatea continuă a relațiilor geopolitice și geoeconomice dintre marile economii reprezintă cea mai mare îngrijorare pentru analiștii de risc din sectorul public și privat”, a arătat un sondaj realizat la jumătatea anului de Forumul Economic Mondial.

Având în vedere conflictele militare prelungite, intensificarea episoadelor de vreme extremă și o serie de alegeri majore care se anunță, este probabil ca anul 2024 să aducă și mai multă incertitudine.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *