Aeronava românească reținută la sol de Franța pentru acuzații de trafic de persoane a decolat după patru zile, dar cu 27 de pasageri mai puțin

Aeronava românească reținută la sol de Franța pentru acuzații de trafic de persoane a decolat după patru zile, dar cu 27 de pasageri mai puțin

Cei doi indieni suspectaţi de implicare în traficul de persoane și alți 25 de cetățeni indieni care au cerut azi în Franța au rămas pe aeroportul Vatry, din Marne, în timp ce avionul companiei românești Legend Airlines a decolat luni spre Bombay, India, la patru zile după ce a fost reținut la sol, relatează AFP citat de Agerpres.

Cei doi indieni suspectaţi de implicare în traficul de persoane, născuţi în 2000 şi 1984, nu au fost puşi sub acuzare, ci plasaţi sub statutul mai favorabil de martori protejaţi şi, prin urmare, au fost eliberaţi luni, după ce au fost interogaţi de un judecător de instrucţie la Paris. Instanța a respins solicitarea parchetului de arest preventiv.

 Cei 25 de indieni, dintre care doi minori, care au depus rămân în prezent în Franţa după ce au depus cereri de azil, care vor fi examinate pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din Paris, a precizat prefectura Marne într-un comunicat.

Aeronava efectua o cursă din Emiratele Arabe către Nicaragua, iar la bord se aflau 303 pasageri indieni, când a fost oprită pe aeroportul Vatry, unde efectua o escală tehnică. Această imobilizare a avut loc în urma „unei semnalări anonime”, preciza Parchetul din Paris. În urma verificărilor, autoritățile au dispun ieri că avionul poate pleca, astfel că a decolat luni cu destinația Bombai cu 276 din 303 de pasageri la bord.

Acuzaţia de trafic organizat de persoane nu a fost reţinută în acest stadiu, deoarece cei 303 indieni s-au îmbarcat de bunăvoie în avion, potrivit unei surse apropiate de acest caz pentru AFP.

Potrivit unei surse apropiate dosarului citată de AFP, pasagerii indieni, cel mai probabil muncitori în Emiratele Arabe Unite, planificau să se ducă în America Centrală pentru a încerca apoi să intre în mod ilegal în Statele Unite sau Canada.

Cei 303 au fost izolaţi începând de joi seara în sala de primire a aeroportului, unde au fost trimise paturi de campanie, hrană şi toalete suplimentare.

Sâmbătă, identitatea membrilor echipajului şi pasagerilor a fost verificată şi li s-au pus primele întrebări.

Compania românească Legend Airlines a anunțat că intenţionează „să se constituie parte civilă, în cazul declanşării unor urmăriri de către Ministerul Public sau să depună plângere”, în caz contrar.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *