Două rusoaice au fost găsite moarte înfășurate într-un cearceaf aruncat în tufișuri lângă stațiunea turcească Bodrum

Două rusoaice au fost găsite moarte înfășurate într-un cearceaf aruncat în tufișuri lângă stațiunea turcească Bodrum

Cadavrele unei femei de 40 de ani și a fiicei ei de 15 ani au fost descoperite, marți, pe o pantă abruptă de lângă drumul din apropierea satului Icmeler, districtul Bodrum, înfășurate într-un cearșaf și legate cu o frânghie, relatează postul turc de televiziune Haberturk.

Potrivit anchetatorilor, cele două femei găsite moarte sunt de naționalitate rusă, iar polițiștii cred că acestea au fost victimele unei infracțiuni.

Cele două corpuri neînsuflețite au fost descoperite marți după-amiază de o patrulă de poliție. Oamenii legii au observat un cearșaf legat cu frânghii în tufișuri, în care au găsit cele două cadavre. 

În timpul verificărilor, s-a stabilit că cele două femeie, mamă și fiică, sunt de naționalitate rusă. Cadavrele au fost trimise la expertiză medico-legală la morga din Mugla . 

„În legătură cu relatările din presă despre uciderea a două femei de origine rusă în orașul Bodrum, Consulatul General al Rusiei din Antalya este în contact cu agențiile locale de aplicare a legii pentru a verifica aceste informații. La primirea informațiilor necesare, Consulatul General va oferi un comentariu suplimentar asupra acestei situații”, a transmis Consulatul General al Rusiei din Antalya, citat de agenția TASS.

Poliția turcă a anunțat că investighează cazul. 

FOTO: Haberturk

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *