Două tramvaie s-au ciocnit pe un bulevard din Timișoara. O pasageră a fost rănită

Două tramvaie s-au ciocnit pe un bulevard din Timișoara. O pasageră a fost rănită

Tramvaiele care circulau pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara au fost blocate, joi după-amiază, după ce două garnituri de pe liniile 8 şi 9 s-au ciocnit, informează Opinia Timișoarei.

Înaintea unui sens giratoriu, o vatmaniță a intrat în tramvaiul din fața sa, provocând rănirea unei persoane și avarii serioase celor două garnituri.

„În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv o femeie în vârstă de 39 de ani, pasageră în tramvaiul condus de femeia în vârstă de 33 de ani”, a transmis IPJ Timiș, citată de News.ro.

Femeia de 39 de ani a fost transportată la spital, iar vatmanița a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei exacte a producerii incidentului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Circulaţia tramvaielor a fost suspendată în zona producerii accidentului, fiind ulterior reluată, după aproximativ o oră.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *