Drone ruse au explodat la Odesa în apropierea convoiului în care se aflau Volodimir Zelenski și premierul grec Kyriakos Mitsotakis

Drone ruse au explodat la Odesa în apropierea convoiului în care se aflau Volodimir Zelenski și premierul grec Kyriakos Mitsotakis

Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri, 6 martie, la 150 de metri de convoiul oficial de vehicule în care se aflau preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte ca ei să se întâlnească în oraşul ucrainean Odesa, transmite Ukrainska Pravda și agenţia EFE, citată de Agerpres.

Potrivit publicației elene Protothema, convoiul în care se afla Volodimir Zelenski a fost vizat de trupele ruse, care au provocat un atac cu drone.

Imediat după explozii, vehiculele care transportau delegaţia greacă au fost deviate de pe traseul stabilit, conform instrucţiunilor autorităţilor ucrainene.

În urma atacului, nicio persoană din coloana oficială nu a fost rănită. „Nu există probleme cu securitatea primului ministru și a delegației elene”, au spus surse oficiale guvernamentale, în timp ce ministrul grec de stat Stavros Papastavrou, aflat în delegație, a transmis scurt: „Suntem bine cu toții”.

„Am auzit sirenele și la scurt timp, când ne urcam în mașini, am auzit o mare explozie. Pentru noi este cel mai bun mod de a ne reaminti că aici se desfășoară un adevărat război. Este o experiență, înțelegem că acest război afectează pe toată lumea și nu cruță pe nimeni”, a declarat, ulterior, Kyriakos Mitsotakis, la întâlnirea programată cu Volodimir Zelenski.

Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume, ori au explodat în urma doborârii lor de către antiaeriana ucraineană.

Mai multe victime la Odesa, în urma atacului

Alte media din Grecia relatează despre un atac cu rachete, nu cu drone. Potrivit corespondentului la faţa locului al televiziunii publice greceşti ERT, atacul cu rachete a survenit ulterior, în timpul reuniunii dintre Zelenski şi Mitsotakis, atunci fiind declanşate şi sirenele de raid aerian.

În urma atacului aerian cu done s-au înregistrat mai multe victime la Odesa, a transmis Volodimir Zelenski.

Vizita premierului grec la Odesa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, abia miercuri presa greacă relatând despre ea. 

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *