Dumitru Chiriță, numit la șefia Electrica. Fost deputat PSD, cu facultatea terminată la 37 de ani, a mai condus și ANRE în plin scandal al facturilor

Dumitru Chiriță, numit la șefia Electrica. Fost deputat PSD, cu facultatea terminată la 37 de ani, a mai condus și ANRE în plin scandal al facturilor

Consiliul de Administraţie al Electrica l-a ales luni luni drept președinte pe Dumitru Chiriţă. Fost președinte al ANRE, el urmează să conducă compania, la care cel mai mare acționar este Ministerul Energiei, între 12 februarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2024, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, citat de Agerpres.

Dumitru Chiriță este un fost parlamentar PSD sprijinit de formațiune pentru mai multe funcții înalte. El a condus Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE) între 2017 și 2023, fiind la conducere în scandalul facturilor. De altfel, în plin scandal legat de facturile la energie, Chiriță a plecat în vacanță în Republica Dominicană, potrivit cursdeguvernare.ro.

Dumitru Chiriță a fost ales parlamentar PSD pentru prima oară în anul 2000, dar a demisionat ăn noiembrie 2004. Ulterior, a prins mandate și în 2008, și în 2012 și în 2016, toate din partea social-democraților. În perioada 2004-2008 a fost vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

El a venit în PSD pe filieră sindicală. Între între anii 1990 și 2000 președinte al Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate ”Univers”. În perioada 1990 – 2011 a mai fost și președintele Sindicatului Liber Independent ”Energia”.

Presa a scris despre el că este și acționar la firma Sindserv SA, societate controlată de către Federația Energia Mileniului III și care se ocupă de citirea contoarelor de energie. Această firmă ar fi primit contracte de la Electrica, relata Libertatea în 2017 în momentul numirii la șefia ANRE.

În 2013, Chiriță a fost printre inițiatorii unui proiect de lege prin care urma să se creeze un gigant energetic de peste 10 miliarde de euro prin adunarea tuturor companiilor energetice ale statului. Acesta urma să se numească Fondul Român de Investiții Strategice în Energie și Resurse Energetice. Proiectul nu a fost aprobat.

Dumitru Chiriță (60 ani) a terminat facultatea la 37 de ani, potrivit CV-ului depus la Agenția Europeană de Reglementare în Energie (ACER), unde ar fi încercat, la un moment dat, să obțină o funcție. A terminat Facultatea de Drept și Relații Internaționale la Universitatea Nicolae Titulescu și a făcut un master la Facultatea de Drept, la Universitatea București, fără a menționa anii în care a urmat cursurile, potrivit Hotnews.

În CV-ul de pe site-ul Electrica nu a menționat, însă în cel de pe site-ul Camerei Deputaților apare faptul că în trecut, Chiriță a fost electrician.

După ce și-a încheiat anul trecut mandatul în fruntea ANRE, a fost numit de Ministerul Energiei ca membru în Consiliul de Administrația al Electrica, unde a fost ales președinte începând de astăzi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *