După valul de tragedii, ISU dă amenzi pe bandă rulantă pentru probleme de securitate la incendiu

După valul de tragedii, ISU dă amenzi pe bandă rulantă pentru probleme de securitate la incendiu

Amenzi de aproape 29 de milioane de lei au fost aplicate pentru neconformităţi privind securitatea la incendiu, în urma unor controale efectuate la 1.821 de operatori economici din categoriile comerţ, turism şi alimentaţie publică, în perioada 28 decembrie 2023 – 4 februarie 2024, de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi Bucureşti-Ilfov.Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmis, miercuri, AGERPRES, au fost constatate 8.562 de neconformităţi referitoare la securitatea la incendiu, care au fost sancţionate cu 5.555 de avertismente şi 2.296 de amenzi de 28.780.206 de lei. De asemenea, verificările au relevat faptul că 674 dintre obiective funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.Totodată, controalele au vizat şi obiectivele cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori, a accesibilităţii căilor de evacuare, respectiv a echipării construcţiilor de instalaţii de protecţie împotriva incendiilor.Pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu la 62 dintre obiectivele verificate a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării şi au fost aplicate amenzi între 30.000 de lei şi 100.000 de lei. La majoritatea obiectivelor controlate, măsura complementară de oprire a funcţionării a fost dispusă în contextul identificării mai multor nereguli de ordin tehnic, principala deficienţă fiind neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă.Controalele vor continua în perioada următoare şi vor viza inclusiv obiective existente în municipii, oraşe şi comune din ţară, întrucât securitatea celor care aleg să îşi petreacă timpul liber în astfel de locaţii este primordială.”Solicităm tuturor administratorilor obiectivelor din categoria turism, cluburi, baruri să iniţieze demersurilor necesare pentru intrarea în legalitate în ceea ce priveşte procesul de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu, sens în care instituţia noastră manifestă întreaga deschidere şi disponibilitate pentru acordarea sprijinului necesar”, au mai transmis în comunicat reprezentanţii IGSU. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *