Economistul șef al BNR acuză „elitele prădătoare” – Acuzații dure: cine a slăbit societatea civilă

Economistul șef al BNR acuză „elitele prădătoare” – Acuzații dure: cine a slăbit societatea civilă

În cadrul unui eveniment, Lazea a afirmat că românii sunt individualiști, dând exemplu sporturile individuale, iar apoi politica. De altfel, economistul a declarat că România nu poate aspira să semene cu Danemarca sau cu orice alt stat dezvoltat, din cauza faptului că societatea civilă este, în prezent, caracterizată prin colectivism fără solidaritate și de individualism fără inițiativă. 

“În România, elitele prădătoare au favorizat o societate bazată pe modelul extractiv şi pe leviathanul de hârtie, dar vina este şi a trei componente, după părerea mea, din societatea românească.

Prima vină o poartă partidele de stânga care deşi au favorizat un stat puternic, au căutat să slăbească pe orice cale societatea civilă. A doua vină o au partidele de dreapta sau de centru-dreapta, care au sprijinit societatea civilă, dar nu au înţeles şi nu înţeleg nici astăzi când vorbim importanţa unui stat puternic. Uitaţi-vă la discuţiile cu “statul gras”, cu “să tăiem cheltuielile”, de oameni care nu pun pixul pe hârtie şi să vadă ce se poate şi ce nu se poate tăia.

Şi al treilea lucru este că societatea civilă din România are două handicapuri culturale majore. Deşi sociologii români şi străini îi cataloghează pe români în general ca fiind colectivişti, puţină lume remarcă faptul că este vorba de un colectivism lipsit de solidaritate.

Şi asta o vedem limpede: bătrânilor nu le pasă de tineri şi viceversa, moldovenilor nu le pasă de munteni şi vice-versa, bogaţilor nu le pasă de săraci, celor educaţi nu le pasă de cei needucaţi şi aşa mai departe. De fapt, colectivismul românesc este unul de sorginte rurală, în care îţi este apropiată doar familia, iar toţi ceilalţi nu contează.

Pe de altă parte, nu greşesc, cred eu, nici cei care îi consideră pe români ca fiind mai degrabă individualişti”, a spus Valentin Lazea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *