Mulți dintre noi nu ne-am imaginat că vom fi martorii unui război, acum, chiar două războaie și cum unda verde a fost dată, cine știe dacă nu vom privi neputincioși la un al treilea, al patrulea…
Mă întreb însă, deloc retoric, cine a scuturat borcanul în cazul războiului din Ucraina și, deopotrivă, cine a scuturat borcanul în cazul (era sa zic conflictului, dar e departe de a fi doar un conflict) războiului palestinoano-israelian?
Vorbim mai mult de război, decât de pace, mai mult de moarte, nu de viață, mai mult de incultură, în lipsa culturii, de boală, în loc de sănătate, de atrocități care au luat locul frumosului. Simțim mai mult panica, frica și groaza, în loc să simțim curajul și îndrăzneala de a visa, de a construi. O nouă ordine mondială se clădește, ne spun mai marii lumii, dar nu ne spun că aceasta se construiește pe cadavre, pe durere, pe lacrimi.
Crime se comit și pe alte planuri. Dar ele sunt mute, fără sînge, fără răni care să îngrozeacă privirile. Sunt crime mult mai perverse, mai atroce, pentru că ele, ani la rând, au ucis însuși spiritul și continuă să o facă. Cum? Prin educație sau mai precis, prin lipsa ei.
În cartea sa, Obsolescența omului – 1956, Günther Anders spunea: “Vom reduce de manieră drastică educația, pentru că un individ incult are un orizont de gândire limitat, cantonat în preocupări mediocre. Trebuie să facem în așa fel încât accesul la știință să devină din ce în ce mai dificil și elitist, între popor și știință să existe o prăpastie, iar informația destinată publicului larg să fie lipsită de orice conținut cu caracter subversiv (…)vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, emisiuni de divertisment care să se adreseze doar laturii emoționale sau instinctive. Mințile vor fi ocupate cu ceea ce este inutil și ludic. (…)Vom pune sexualitatea pe primul loc al intereselor umane. Nu există un tranchilizant social mai bun. În general, vom face în așa fel încât să eliminăm partea serioasă a existenței, să luăm în derizoriu tot ceea ce este valoros, să întreținem o apologie constantă a lejerității, astfel încât euforia publicității să devină standardul fericirii umane și modelul libertății. Condiționarea va produce astfel ea singură o asemenea integrare, încât unica frică – pe care va trebui să o întreținem – va fi cea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accede la condițiile necesare fericirii. Omul de masă, astfel produs, trebuie să fie tratat precum ceea ce este: o vită, și trebuie să fie supravegheat cum trebuie să fie păzită o turmă. Tot ceea ce conduce la adormirea lucidității sale este bun din punct de vedere social, iar ceea ce ar amenința să îl trezească trebuie să fie ridiculizat, înăbușit, combătut. Orice doctrină care ar pune sub semnul întrebării sistemul trebuie să fie desemnată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin vor fi apoi tratați ca atare”.
În contextul de mai sus, oare să ne mire o banală analiză a EUobserv (octombire 2023) care arată că 40% dintre cadrele didactice, la nivel european, sunt trecute de 50 de ani, iar tinerii nu-și mai doresc să urmeze aceste cariere? Potrivit aceleiași surse, doar 7% dintre cadrele didactice au sub 30 de ani? Pe lângă asta, EUobserv spune că abandonul școlar este îngrijorătoar, 10% dintre tinerii între 18-24 de ani din UE s-au lăsat de școală. Calitatea sistemului de educație și sărăcia fiind două dintre cauzele pentru care se renunță la școală.
Așa cum spuneam, crime se comit nu doar în războaie. Umanitatea a fost pusă într-un borcan, iar cineva, cu veleități de Dumnezeu, a scuturat agresiv borcanul. Oamenii au devenit dușmani împotriva oamenilor și au început să se omoare între ei. Sunt oamenii vinovați sau cine a scuturat borcanul?
