Elevii din clasele primare nu vor mai avea teme pentru acasă. Țara europeană care a luat această decizie

Elevii din clasele primare nu vor mai avea teme pentru acasă. Țara europeană care a luat această decizie

Elevii din clasele primare nu vor mai avea teme pentru acasă, iar pentru cei din gimnaziu, temele vor fi opționale, în Polonia.

Această decizie vine cu scopul de a moderniza învățământul și pentru a promova gândirea critică și creativitatea în defavoarea învățării mecanice.

Fără teme pentru acasă, în Polonia

„Mă bucur că nu mai avem teme. Nu-mi plăcea să le fac și nici nu aveau prea mare importanță fiindcă, dimineața, elevii le copiau de la unul la altul sau de pe internet”, a spus o elevă de clasa a cincea, potrivit stirileprotv.ro.

Fratele ei, însă, spune că îi vor lipsi temele de acasă, pentru că îi aduceau concesii sau recompense.

Părinții nu par să fie prea mulțumiți de această decizie, având în vedere că elevii din clasele primare nu vor mai avea teme, iar cei din gimnaziu nu vor fi notați pentru temele care vor fi opționale.

„Nu sunt foarte încântată, fiindcă temele îi ajută pe copii să rețină lecția predată. Prin intermediul temelor, părinții monitorizează parcursul școlar al copilului și nivelul lui de pregătire”, a spus mama celor doi copii.

„Copilul își va spune: nu voi mai avea teme, prin urmare nu trebuie să mă mai tem că voi fi prins că nu știu un anumit lucru. În schimb, voi putea spune deschis că nu am înțeles și trebuie să mai exersez în clasă”, a spus o învățătoare.

Ministerul Educației din Polonia justifică această decizie invocând studiile despre sănătatea mentală a elevilor, potrivit sursei citate.

„Una din cauzele depresiei, tensiunilor, stresului sau pierderii interesului pentru învățare – și cea care poate fi eliminată cel mai rapid – o reprezintă povara temelor. Vorbim de temele redundante, în exces, cele care duc la stigmatizare dacă nu sunt făcute corect”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *