„Escrocheria de aur” face ravagii printre șoferi. Cu ce îi ademenesc tâlharii pe șosea

„Escrocheria de aur” face ravagii printre șoferi. Cu ce îi ademenesc tâlharii pe șosea

În Spania, numărul de furturi și escrocherii care au loc pe șosele a cunoscut o creștere exponențială, iar metodele ingenioase prin care aceste infracțiuni sunt comisesunt într-o continuă evoluție și adaptare.

Prin intermediul rețelelor de socializare, șoferii păgubiți încearca sa-i avertizeze și pe ceilalți cu privire la metoda denumită „escrocheria de aur, scrie larazon.es.

Alarma a fost trasă datorită unui caz depistat pe autostrada franceză N7, comună situată la mai puțin de 15 kilometri de Paris. S-a raportat că șoferul unui vehicul Mercedes Benz cu numere de inmatriculare englezești, a fost escrocul acestei înșelătorii.

Revoluție în facturile de gaze: Prețurile pentru populație ar urma să scadă începând de luna viitoare

Modul de operare al escrocilor

Metoda de operare constă în faptul că șoferul autovehiculului, însoțit de familia acestuia, se preface că a rămas fără combustibil. Pentru a face acest lucru, își parchează mașina pe marginea autostrăzii sau a șoselei și așteaptă ca un șofer să oprească pentru a îi ajuta. De îndată ce intră în vorbă cu viitoarea victimă, escrocul se plânge că nu are combustibil și nici lichizi să alimenteze, și, în disperare de cauză, oferă bijuterii din aur în schimbul banilor.

Dacă victima îi spune că nu are nici el numerar, escrocul va insista ca șoferul naiv să-l însoțească la un bancomat și va refuza să meargă la cea mai apropiată benzinărie.

Cu toate acestea, când șoferul păcălit duce bijuteriile de aur la un expert pentru evaluare, acesta află că „prețioasele” nijuterii sunt, de fapt, simple tinichele și nu au nici un fel de valoare.

Nicușor Dan a recunoscut de cine se teme în lupta pentru Primăria Capitalei: „Un adversar care este de luat în considerare”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *