„Este foarte puţin probabil ca Scholz, Cârnatul de Ficat, să reziste”. Dmitri Medvedev îl atacă pe cancelarul german, după protestele fermierilor

„Este foarte puţin probabil ca Scholz, Cârnatul de Ficat, să reziste”. Dmitri Medvedev îl atacă pe cancelarul german, după protestele fermierilor

 Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Rusie, Dmitri Medvedev, l-a ironizat, marți, pe cancelarul federal german în legătură cu protestele din această săptămână ale fermierilor şi a prezis că Olaf Scholz va avea în continuare dificultăţi, informează DPA, citată de Agerpres.

„Greve în Germania: fermierii au blocat mare parte din această ţară. Subvenţiile s-au terminat şi sumele astronomice cheltuite pe Ucraina continuă să crească. Iar Germania este finanţatorul principal. Dacă lucrurile vor continua la fel, naţionaliştii ucraineni ar putea în curând să-şi exporte protestele la Berlin. În acest caz, este foarte puţin probabil ca Scholz, Cârnatul de Ficat, să reziste”, a transmis, ironic, Dmitri Medvedev.

Potrivit fostului președinte al Federației Ruse, Moscova va urmări evenimentele din Germania „cu interes maliţios”.

Fermierii din Germania au protestat, luni, 8 ianuarie, din nou față de tăierile subvenţiilor din agricultură, perturbând traficul în multe zone.

În iunie 2022, Dmitri Medvedev a luat în derâdere vizita lui Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi la Kiev, numindu-i pe cei trei lideri „europeni iubitori de broaşte, cârnaţi şi spaghete”.

În ceea ce priveşte expresia „cârnat de ficat supărat” la adresa lui Olaf Scholz, aceasta a fost utilizată prima dată de fostul ambasador al Ucrainei la Berlin Andrii Melnik.

De la începutul războiului, Andrii Melnik a avut mai multe ieşiri total nediplomatice la adresa unor politicieni germani, pe care îi considera prea reticenţi în ce priveşte ajutorul pe care Germania trebuia să-l acorde ţării sale.

FOTO: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *