Euroins, gaură de un miliard de euro. Lichidatorul judiciar a atacat în instanță contractul prin care activele companiei au fost transferate în Bulgaria

Euroins, gaură de un miliard de euro. Lichidatorul judiciar a atacat în instanță contractul prin care activele companiei au fost transferate în Bulgaria

Datoriile scandente ale Euroins, fostul lider de piață pe segmentul RCA, aflat în faliment din 9 iunie, însumează 600 de milioane de lei la acest moment, însă expunerea potențială ajunge la 5 miliarde de lei, arată o analiză a CITR, lichidatorul companiei.

Suma va fi plătită indirect de către români, prin costuri majorate pentru polițele auto obligatorii, arată un expert în asigurări pentru Libertatea.

Conform tabelului preliminar al creanțelor realizat de CITR, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) este cel mai mare creditor al Euroins, cu 2,14 miliarde de lei.

Alți asigurați au de recuperat 1,52 miliarde de lei, asigurătorii și reasigurătorii companiei trebuie să primească 613 milioane de lei, în vreme ce băncile au de încasat 598 milioane de lei, conform datelor CITR.

Sursa: CITR

O parte din datorii reprezintă estimări ale unor daune care nu s-au materializat în acest moment și care nu sunt certe.

În total, sunt peste 1.100 de creditori și 25.000 de litigii, comparativ cu 14.000 de procese câte erau în cazul City Insurance, precedentul lider de piață intrat în faliment.

Euroins era liderul sectorului RCA înainte de insolvență, cu o cotă de piață de 27%. Practic, o mașină din trei din România era asigurată la această companie.

Contractul cu EIG Re, atacat în instanță

Alina Popa, coordonatoarea insolvenței Euroins în cadrul CITR, a afirmat că lichidatorul a atacat în instanță contractul de reasigurare încheiat de Euroins cu EIG Re, un reasigurător din grupul Eurohold, cu puțin timp înainte ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să îi ridice autorizația de funcționare.

Paul Dieter Cîrlănaru – directorul executiv al CITR, și Alina Popa – coordonatoarea insolvenței Euroins în cadrul CITR

Prin acest contract, semnat în luna februarie, Euroins transfera către grupul-mamă active în valoare de 1,6 miliarde de lei.

Grupul Eurohold, controlat de către acționarii Assen Hristov și Kiril Boshov, a anunțat că va rechiziționa activele transferate, în urma ridicării autorizației de funcționare de către ASF. Contractul prevedea că banii vor rămâne la grupul bulgar dacă societatea este luată în administrare de stat.

Conform surselor Libertatea, cererea de anulare a fost depusă de către CITR săptămâna trecută la Tribunalul București.

Aceasta are ca termen de judecată data de 17 noiembrie. În cazul în care judecătorul sindic va decide că acest contract produce prejudicii creditorilor, poate decide anularea sa totală sau parțială.

Conform surselor, este puțin probabil ca instanța să dea o hotărâre la primul termen.

Până în acest moment, CITR a vândut active Euroins în valoare de 2,5 milioane de lei, iar banii sunt folosiți pentru plata salariilor angajaților care mai lucrează în companie, conform lichidatorului.

„Compania nu mai are active, le-au transferat în Bulgaria, a rămas o gaură de un miliard de euro pe care să o acopere piața și asigurații prin contributii majorate”, a comentat, pentru Libertatea, un alt expert în asigurări.

Ce trebuie să știe asigurații Euroins

La data de 4 septembrie existau în vigoare în România 1,6 milioane de polițe RCA emise de Euroins, față de 2 milioane, câte erau la momentul deschiderii procedurii de insolvență.

Guvernul a extins recent valabilitatea polițelor emise de entități în faliment, deci și a celor Euroins, cu trei luni, astfel că acestea vor mai fi valabile până în data de 7 decembrie, inclusiv.

Libertatea a scris recent ASF vrea să propună Guvernul și o extindere cu trei luni a plafonării prețurilor la RCA. Aceasta expiră luna viitoare, pe 10 octombrie, astfel că noua plafonare ar fi valabilă până în data de 10 ianuarie 2024.

Pe lângă cele 1,6 milioane de polițe auto obligatorii, Euroins mai are și aproximativ 700.000 de asigurări de sănătate emise și 200.000 de asigurări de locuințe.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *