Evaluarea Națională 2023 la Română are loc astăzi. Începe săptămâna examenelor după un final de an școlar marcat de grevă

Evaluarea Națională 2023 la Română are loc astăzi. Începe săptămâna examenelor după un final de an școlar marcat de grevă

Aproape 162 de mii de elevi au terminat clasa a VIII-a și susțin astăzi prima probă la Evaluarea Națională 2023, examenul la Limba și literatura română. Ultima zi de înscriere pentru examen a fost vineri, 16 iunie, la doar patru zile după ce profesorii au suspendat greva generală care a durat trei săptămâni.

Tuturor elevilor de clasa a opta li s-au încheiat mediile cu prioritate ca să se poată înscrie la Evaluarea Națională care începe azi cu proba la Română și continuă miercuri, 21 iunie, cu cea la Matematică. Joi, minoritățile naționale susțin proba la limba maternă. 

Accesul în săli se face în intervalul orar 8.00-8.30, iar examenul va începe la ora 9.00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. 

Timpul de redactare a subiectelor este de 120 de minute, calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta.

Reguli pentru elevi la proba de limba română la Evaluarea Națională 2023

Elevii vor fi monitorizați audio și video și este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare, precum manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri.

Li se interzice să aibă ascunse „în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare”, potrivit ordinului care stipulează organizarea examenului. 

De asemenea, li se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea. Acestea vor fi lăsate într-o sală de depozitare stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop și le vor prelua la ieșirea din testare. 

Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiți în examen.

Este interzisă orice tentativă de comunicare cu exteriorul, copiatul sau posesia unor materiale sau mijloace care ar permite acest lucru. Orice fraudă sau tentativă de fraudă înseamnă eliminarea de la proba respectivă și nora 1 pe lucrarea scrisă. 

Candidații care vor să predea lucrările mai devreme de două ore, o pot face abia după o oră de la primirea subiectelor. Elevii când ies din sală nu primesc subiectele. Acestea se fac publice, împreună cu baremele, de către Ministerul Educației, după ora 15.00.  

Structura subiectelor la examenul de limba română de la Evaluare Națională 2023

Textele-suport, adică cele pe baza cărora se vor elabora enunțurile, au fost alese din patrimoniul cultural și respectă temele precizate în programă.

Subiectul I – cuprinde itemi obiectivi și semiobiectivi, de tip întrebare structurată, care vizează atât evaluarea competenței de lectură, a competenței interculturale cât și evaluarea competenței lingvistice.

Pentru evaluarea competenței de prezentare a unor răspunsuri personale pe marginea unor texte diverse se solicită absolventului de clasa a VIII-a redactarea unui text de opinie. De obicei, elevii primesc două teste pe marginea cărora trebuie să rezolve o serie de cerințe. 

Pentru verificarea respectării limitei de cuvinte, se vor lua în calcul toate cuvintele scrise de elev, inclusiv conjuncții, prepoziții, articole.

Subiectul al II-lea constă într-un item subiectiv, de tip eseu structurat, prin care se evaluează scrierea despre textul literar (metatext) sau scrierea creativă.

Modele de subiecte la română pentru Evaluarea Națională 2023

Variantele de subiecte pentru Evaluarea Națională la limba română evaluează competențele, conţinuturile și aspectele normative ortoepice, ortografice, morfologice şi de punctuaţie. 

Ministerul Educației publică în fiecare an modele de subiecte pe care elevii le pot exersa, pe platforma subiecte.edu.ro. 

Sfaturi pentru elevi în ziua examenului de Evaluare Națională la limba română

Asigură-te că ai la tine actul de identitate, stilou/pix de culoare albastră, creion, gumă de șters, riglă, apă, șervețele;
Când primești broșura, citește de două ori toate subiectele și folosește cel puțin 5 minute pentru a te obișnui cu cerințele!
Alege să începi cu subiectul pe care îl stăpânești cel mai bine;
Repartizează pe ciornă timpul pentru fiecare subiect. Urmărește să te încadrezi în timpul pe care îl ai la dispoziție, dar astfel încât să rămână și o perioadă pentru a revedea toată lucrarea

Elevii care au susținut în anii trecuți examenele de Evaluare Națională și de Bac au făcut o listă cu sfaturi pentru candidații din acest an, pentru publicația de educație Școala 9. Andrada le transmite viitorilor absolvenți că nu au de ce să se teamă: „Să fie siguri pe ei că deja știu tot ce e nevoie să știe și să se axeze pe recapitulare și să nu se blocheze”. Andra, o altă absolventă, mai spune că e foarte important ca, atunci când nu știi să rezolvi un exercițiu, să nu te blochezi și să treci mai departe, iar abia la final să revii. 

Profesorul de română Alexandru Ciocan le spune să scrie exact ce li se cere în enunț. „Faceți, de asemenea, exact ce vi se cere, spune profesorul, nici mai mult, nici mai puțin. Dacă cerința începe cu «precizați», asta trebuie făcut, dacă începe cu «explicați», abia atunci dezvoltați. Și dacă vorbim de primul subiect, orice scrieți trebuie susținut cu citate din textul suport”, a spus acesta pentru Școala 9. 

Calendarul examenelor la Evaluarea Națională 2023

Proba la limba română este urmată miercuri, 21 iunie, de cea la matematică și joi, 22 iunie, de cea la limba maternă, pentru minorități. 

Iată calendarul complet: 

6 – 16 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională
19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă
22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *