Evaluarea Națională 2023 Matematică. Sfaturile Ministerului Educației pentru elevii care miercuri dau examenul scris la matematică

Evaluarea Națională 2023 Matematică. Sfaturile Ministerului Educației pentru elevii care miercuri dau examenul scris la matematică

Ghidul cu informații privind Evaluarea Națională 2023 publicat de Ministerul Educației conține mai multe sfaturi pentru elevii care astăzi au ajuns în fața probei scrise la Matematică.

Ce trebuie să nu lipsească elevilor la Evaluare – proba la matematică

În primul rând, elevii trebuie să se asigure că au le ei actul de identitate, stilou/pix de culoare albastră, creion, gumă de şters, riglă, eventual apă și şerveţele.

Apoi, când primesc broșura cu subiecte, elevii trebuie să citească subiectele pentru a se familiariza cu ele, apoi trebuie să citească din nou, în întregime, TOATE subiectele şi să folosească cel puţin 5 minute pentru a te obişnui cu cerinţele.

Elevilor li se recomandă să identifice tipul de cerinţe specific fiecărui subiect şi să concentreze că să înţeleagă cerinţa fiecăruia. În plus, e bine să înceapă cu subiectul pe care-l stăpânesc cel mai bine şi să-i facă în minte sau pe ciornă, un plan schematic de rezolvare.

Atenție la timp!

Apoi, elevii sunt sfătuiți să repartizeze pe ciornă timpul pentru fiecare subiect, să urmărească să se încadreze în timpul pe care și l-ai propus, păstrând o rezervă de timp pentru a citi şi a corecta la final, dacă este cazul.

În situația în care aceștia constată că există riscul de a depăşi durata de timp alocată subiectului la care lucreează, este preferabil să încheie fraza şi să continuie cu un alt subiect.

La final, elevii ar trebui să-și rezerve un interval de 10-15 minute,, pentru citirea şi verificarea întregii lucrări!

Recomandările Ministerului sunt valabile pentru toate examenele la Capacitate 2023.

Acces permis în sală de la ora 8.00

Accesul candidaţilor în săli este permis începând de la ora 8:00, până la ora 8:30. Examenul va începe la ora 9.00. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute şi se calculează după completarea casetei de identificare a broșurii cu subiecte.

Câți elevi s-au înscris la Evaluarea Națională 2023

Peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii evaluării naţionale, organizată în 3.553 de unităţi de învăţământ/centre de examen, în perioada 19 iunie – 4 iulie, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei, pe baza informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, potrivit Agerpres.

Calendar Evaluare Națională 2023

După proba scrisă la Limba română care a avut loc luni și cea de miercuri la matematică, elevii care aparțin minorităților naționale mai au de dat joi proba la limba maternă.

Rezultatele iniţiale vor fi afişate pe 28 iunie, până la ora 14,00. Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, pe 28 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi pe 29 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00).

Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, pe 28 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi pe 29 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00).

Rezultatele finale vor fi afişate pe 4 iulie. Vezi calendarul Evaluării Naționale 2023!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *