Evgheni Prigojin şi-a deschis o companie imobiliară în regiunea din Belarus în care mercenarii Wagner și-au stabilit noua bază

Evgheni Prigojin şi-a deschis o companie imobiliară în regiunea din Belarus în care mercenarii Wagner și-au stabilit noua bază

Liderul grupului de mercenari ruși Wagner, Evgheni Prigojin, a înregistrat o societate comercială în Belarus, ţara unde luptătorii acestei organizații s-au stabilit după rebeliunea armată eşuată lansată împotriva conducerii militare a Rusiei în luna iunie, scrie Agerpres.

Prigojin a înregistrat astfel în Belarus o companie cu răspundere limitată, denumită “Concord Manegement and Consulting”, al cărei obiect declarat de activitate este sectorul imobiliar, potrivit portalului Reform.by, citat sâmbătă de agenţia spaniolă de presă EFE.

Compania a fost înregistrată în regiunea Moghiliov, învecinată cu Rusia şi unde se află noua bază a efectivelor Wagner.

Grupul Concord al lui Prigojin, întreprinzător care a făcut o avere din serviciile de catering oferite Kremlinului şi Ministerului rus al Apărării, desfăşoară afaceri în diverse domenii.

Câți mercenari Wagner se află în Belarus

În virtutea acordului mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi care a pus capăt revoltei armate din 23-24 iunie, Prigojin a acceptat să se stabilească în Belarus, în timp ce luptătorii Wagner au trebuit să aleagă între venirea împreună cu el în această ţară, intrarea în rândul trupelor regulate ale armatei ruse sau revenirea la casele lor.

După mai multe săptămâni de incertitudine, Ministerul belarus al Apărării a anunţat pe 14 iulie sosirea primelor coloane de combatanţi Wagner. Apoi, pe 19 iulie, Prigojin a publicat din Belarus o înregistrare video în care salută venirea luptătorilor săi, pe care i-a asigurat că se vor putea întoarce în Africa, unde gruparea Wagner are contracte, dar nu a exclus în viitor o revenire a lor pe frontul din Ucraina.

Luptătorii Wagner care vor rămâne în Belarus urmează să transforme armata acestei ţări în “a doua din lume”, a susţinut Prigojin, asigurând că, dacă va fi nevoie, vor participa direct la apărarea acestei ţări.

În ziua următoare, armata belarusă a anunţat desfăşurarea unor exerciţii comune cu gruparea Wagner în apropierea graniţei cu Polonia, ţară care a reacţionat imediat prin trimiterea de unităţi militare în zonă.

În Belarus se află în prezent câteva mii de combatanţi Wagner, dar Prigojin afirmă că numărul acestora va ajunge în curând la 10.000.

Prigojin mai susține că organizația sa paramilitară are în prezent circa 25.000 de mercenari “teferi şi sănătoşi”, cărora li se adaugă cei răniţi pe frontul ucrainean şi care după recuperare vor fi din nou apţi de luptă.

Ucraina susține că aproximativ 5.000 de mercenari Wagner au ajuns în Belarus, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului ucrainean al Gărzii de Stat de Frontieră, Andrii Demchenko, citat de The Kyiv Independent.

Potrivit oficialului ucrainean, nouă coloane de mercenari Wagner au ajuns în Belarus până acum, după rebeliunea eșuată a lui Prigojin împotriva conducerii militare ruse.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *