EXCLUSIV. Harta testărilor antidrog din România. Câți dintre șoferii verificați de Poliția Rutieră ies pozitivi la consumul de stupefiante

EXCLUSIV. Harta testărilor antidrog din România. Câți dintre șoferii verificați de Poliția Rutieră ies pozitivi la consumul de stupefiante

Poliția spune că nu are datele centralizate, așa că reporterii Libertatea au cerut informațiile de la toate cele 41 de Inspectorate de Poliție Județene și de la Poliția Capitalei. 

Informațiile oficiale combat unele mituri publice, cum e acela că „în România, 10% dintre șoferi sunt prinși că au consumat stupefiante”.
De fapt, e adevărat că 9% dintre cei testați au teste pozitive, numai că testele nu se fac statistic reprezentativ, întâmplător, ci doar la cei despre care polițiștii pot considera că sunt sub influența substanțelor interzise. 
Discrepanțele nu doar de dotare, dar și de utilizare a drugtestelor sunt foarte mari între județe. De pildă, Iași, un județ cu 250.000 de mașini, face un test la cinci zile. 
!function(e,n,i,s){var d=”InfogramEmbeds”;var o=e.getElementsByTagName(n)[0];if(window[d]&&window[d].initialized)window[d].process&&window[d].process();else if(!e.getElementById(i)){var r=e.createElement(n);r.async=1,r.id=i,r.src=s,o.parentNode.insertBefore(r,o)}}(document,”script”,”infogram-async”,”https://infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js”);Teste antidrog realizate de poliția rutierăInfogram

Inspectoratele județene de poliție din întreaga țară au, în prezent, 171 de aparate pentru detecția drogurilor, conform datelor furnizate de aceste instituţii, la cererea Libertatea. 

Numărul diferă însă de cel transmis de Inspectoratul General al Poliției Române, care spune că are în dotare 184 de aparate drugtest. Într-un răspuns trimis Parlamentului, MAI comunică, în cazul a 12 județe, date diferite despre numărul de aparate drugtest față de informațiile transmise de inspectorate la solicitarea ziarului. 

!function(e,n,i,s){var d=”InfogramEmbeds”;var o=e.getElementsByTagName(n)[0];if(window[d]&&window[d].initialized)window[d].process&&window[d].process();else if(!e.getElementById(i)){var r=e.createElement(n);r.async=1,r.id=i,r.src=s,o.parentNode.insertBefore(r,o)}}(document,”script”,”infogram-async”,”https://infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js”);Tabel – drugteste MAI vs IPJInfogram

Cum sunt aparatele distribuite la nivelul județelor? 

La aproape același număr de aparate, Galați și Suceava fac de 4 și de 8 ori mai puține teste decât Constanța

Județul Constanța are cele mai multe drugteste: 12. Tot aici au fost efectuate și cele mai multe testări (8.720), de la începutul anului trecut și până acum.

Dintre cele 12 aparate, în noaptea tragicului accident din 2 Mai, în august 2023, atunci când i-au găsit șoferului Vlad Pascu droguri în mașină, un singur aparat era în zona Mangalia. Polițiştii nu l-au testat pe Vlad Pascu. Motivul: angajatul calificat să-l folosească se afla în concediu. Exemplul clasic că numărul aparatelor e o condiție necesară, nu suficientă. 

Pe locul 2 la numărul de aparate pentru testarea antidrog sunt județele Galați și Suceava, care au, fiecare, câte 11 drugteste. Cu toate acestea, de la începutul anului trecut și până acum, IPJ Galați a verificat 1.881 de șoferi (de patru ori mai puțin decât în Constanța), iar IPJ Suceava, doar 1.168 de șoferi, de 8 ori mai puțin.

Aparate multe, dar testări puține sunt și la IPJ Bihor, unde există 10 drugteste cu care au fost verificați, de la începutul anului trecut, doar 937 de șoferi.

În judeţul cu Untold se testează mai puţin decât în Dolj

Raportat la numărul testelor antidrog efectuate, Constanţa (8.720) e urmată de Bucureşti, cu 5.305 teste efectuate, de la începutul anului trecut. În Capitală sunt 8 aparate drugtest.

IPJ Dolj ocupă locul trei, cu 3.598 de şoferi verificaţi (cu 5 drugteste), urmat de IPJ Braşov – 3.495 de teste (cu 4 aparate) şi de IPJ Timiş – 2.405 teste (6 aparate). 

Clujul ocupă poziţia 5 la numărul de testări, deşi IPJ-ul are 7 drugteste, iar în judeţ se organizează, la fel ca-n Constanţa sau Bucureşti, multe festivaluri de muzică, la care participă mii de tineri. 

Potrivit IPJ Cluj, anul trecut, cei de aici, „în colaborare cu alți polițiști detașați să acționeze pentru desfășurarea unor evenimente din județul Cluj, au efectuat cu aparatele din dotare 1.178 de testări, iar în cursul anului 2023 au fost efectuate 1.226 de testări, în scopul depistării conducătorilor auto care conduc sub influența substanțelor psihoactive”.

40% dintre județe au doar câte două aparate

IGPR spune, într-un răspuns la solicitarea Libertatea, că la nivelul inspectoratelor județene de poliție sunt „în medie, câte 3 aparate”. Media aritmetică păcălește însă. 40% dintre județe au doar două aparate. 

Dar, conform datelor furnizate de IPJ-uri, există nu mai puțin de 16 județe care au în dotare doar 2 drugteste: Vrancea, Neamț, Botoșani, Vaslui, Brăila, Buzău, Ialomița, Sălaj, Satu Mare, Hunedoara, Vâlcea, Harghita, Tulcea, Covasna, Dâmbovița, Olt.

Cu toate acestea, unele dintre aceste inspectorate testează mai mult decât IPJ Suceava (care are 11 drugteste) sau IPJ Bihor (10 drugteste). Astfel, de la începutul anului trecut și până acum, IPJ Dâmbovița a verificat 1.471 de șoferi, IPJ Covasna – 1.397, IPJ Vrancea – 1.238, iar IPJ Tulcea – 1.140.

În tot județul Iași, cu 250.000 de mașini, are loc o verificare la 5 zile

Cele mai puține verificări pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența drogurilor sunt efectuate de Poliția Rutieră din județele Iași, Olt, Vaslui și Botoșani.

IPJ Iași are în dotare 3 drugteste. Anul trecut au fost efectuate 77 de testări, iar anul acesta 41, ceea ce înseamnă că polițiștii de la rutieră mai verifică câte-un șofer, o dată la cinci zile, să vadă dacă e sub influența drogurilor. 

<strong>Județul Iași are aproximativ 250.000 de automobile la 800.000 de locuitori și face un drugtest la 5 zile. </strong>

Aceeași situație e și în județul Olt, unde, cu cele două aparate din dotare, au fost testaţi 95 de șoferi anul acesta și 39 – în 2022. Tot două drugteste există și în Vaslui, unde s-au făcut 46 de testări anul trecut și 128 – anul acesta, dar și în județul Botoșani, unde polițiștii de la rutieră au verificat 74 de șoferi – anul trecut și 120 – anul acesta.

997 de șoferi din 1.000 nu au fost testați în 2022

Potrivit datelor oficiale, în România există 8.501.718 de deținători de permise de conducere. La nivelul tuturor Inspectoratelor Județene de Poliție din țară au fost efectuate, în 2022, 26.309 de testări antidrog. 

Asta înseamnă că doar 3 din 1.000 de șoferi aflați în trafic au fost verificați de Poliția Rutieră, pentru a vedea dacă sunt la volan sub influența substanțelor psihoactive. 

31.757 de șoferi testați antidrog

în primele nouă luni ale anului 2023, o ușoară creștere față de anul trecut. Asta înseamnă că sunt 4 verificări antidrog efectuate de poliție la mia de șoferi.

9% dintre șoferii testați pică testul antidrog. Dar asta nu înseamnă că 9% dintre șoferi consumă

Din cele 42 de inspectorate din țară, 32 au furnizat, la solicitarea Libertatea, și date despre numărul celor pe care Poliția Rutieră i-a depistat pozitiv la consumul de droguri.

Din 17.433 de teste, câte au efectuat anul trecut cele 32 de IPJ-uri, 1.574 au avut rezultat pozitiv. 
Anul acesta, din 23.134 de teste, 1.955 au ieșit pozitive.

Asta înseamnă că, din 100 de șoferi verificați, 9 conduceau pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, potrivit rezultatelor preliminare afișate de aparatele din dotarea poliției.

<strong>Testarea nu se face statistic relevant, ci după anumite criterii, ceea ce înseamnă că cifra de 9% nu reprezintă incidența celor cu teste pozitive din total șoferilor, ci din totalul șoferilor despre care polițiștii pot avea elemente că ar fi putut fi sub influența drogurilor. </strong>

Rezultatele preliminare nu sunt probe în instanță. Acestea sunt urmate de testare mostrelor biologice în laboratoare medico-legale. 

Județele cu cel mai mare procent de teste pozitive

Din cele 32 de IPJ-uri care au comunicat datele complete, cea mai mare rată de pozitivare a testelor antidrog e în județul Iași (acolo unde sunt și cele mai puține verificări în trafic). Anul trecut, din 77 de teste, 34 au ieșit pozitive, iar anul acesta – 18 din 41, ceea ce înseamnă că, la filtrele Poliției Rutiere, unul din doi șoferi a picat testul antidrog. Polițiștii din Iași au în dotare aparate marca AquilaScan WDTP-10.

Potrivit contractelor publicate de Libertatea, tot aparate AquilaScan sunt și în județul Alba, unde a fost depistat pozitiv unul din trei șoferi testați (117 din 310 – anul trecut și 58 din 212 – anul acesta). Acelaşi procent s-a înregistrat şi la Vâlcea, unde anul acesta, din 335 de șoferi verificaţi, 103 au picat testul.   

Aparate AquilaScan și rată mare de pozitivare sunt şi în Hunedoara și Sălaj, unde unul din patru șoferi nu trece testul antidrog:

42 de teste pozitive din 175 de teste efectuate – anul trecut și 32 din 144 – anul acesta, în Hunedoara.
77 de teste pozitive din 198 de teste efectuate – anul trecut și 46 din 184 – anul acesta, în Sălaj.

Situația se repetă și în Vaslui. Anul trecut, cu două aparate AquilaScan, poliţiştii de aici au testat 46 de șoferi, iar 9 dintre ei au avut rezultat pozitiv. Anul acesta, din 128 de teste, 26 au fost pozitive, ceea înseamnă ca unul din cinci șoferi verificați conducea sub influența drogurilor.

Depinde gradul ridicat de pozitivare doar de marca drugtestelor folosite? 

Cifrele oferite de IPJ Bistrița-Năsăud arată că nu. Având în dotare 5 (cinci) aparate marca Drager, poliţiştii de aici au efectuat anul trecut 191 de testări, iar 120 au avut rezultat pozitiv. Anul acesta, au fost verificați 407 șoferi, iar 77 – adică unul din cinci – au ieșit pozitivi. 

Anul acesta, cea mai redusă rată de pozitivare a testelor antidrog s-a înregistrat în județele Constanța (3%), Ialomița (3%), Harghita (5%), Covasna (6%) și Satu Mare (6%).

În articole trecute, ziarul a arătat de ce Poliția nu transmite public numărul de teste fals pozitive și care sunt motivele pentru care șoferii așteaptă și câte 10-11 luni pentru a-și afla rezultatul testelor de laborator, singurele care contează ca probă judiciară. 

VA URMA: Date despre testele fals pozitive. Câte inspectorate au dezvăluit cifrele, în vreme ce Ministerul de Interne și INML țin totul la secret

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *