EXCLUSIV. Procurorul care a stat în faţa porţii lui Dincă, criminalul din Caracal, scapă de acuzaţiile penale. Ce fac azi cei care n-au salvat-o pe Alexandra Măceșanu

EXCLUSIV. Procurorul care a stat în faţa porţii lui Dincă, criminalul din Caracal, scapă de acuzaţiile penale. Ce fac azi cei care n-au salvat-o pe Alexandra Măceșanu

La 4 ani de la cazul Caracal, singurul vinovat rămâne Gheorghe Dincă. În mai anul acesta, el a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Alexandrei Măceșanu şi a Luizei Melencu. Poliţiştii şi procurorii implicaţi în caz au scăpat de acuzaţii şi lucrează în continuare în sistem. Singurii cercetaţi penal sunt trei foşti poliţişti de la un post comunal din Olt. Dosarul lor e acum la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

Luna trecută, pe 19 iulie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a decis clasarea dosarului penal 2204/P/2019 în care procurorul Cristian Popescu era cercetat pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi neglijenţă în serviciu.

Procurorii au concluzionat că, în cazul colegului lor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, fapta nu există sau nu e prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Dosarul a fost deschis de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) pe 26 iulie 2019, imediat după ce opinia publică a aflat din mass-media despre intervenţia autorităţilor din cazul Caracal: un lanţ de greşeli, recunoscute ulterior şi de instituţiile statului, care au deschis anchete disciplinare şi au dispus sancţiuni.

Polițiștii au identificat adresa lui Dincă după 12 ore de când Alexandra sunase la 112

Miercuri, 24 iulie 2019, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani, a plecat de acasă, din comuna Dobrosloveni (Olt) spre Caracal, pentru a se întâlni cu un prieten. A fost luată „la ocazie” de Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani din Caracal, care a răpit-o, a bătut-o şi a violat-o. A doua zi, fata a găsit un telefon în casa unde era sechestrată şi a sunat la 112.

Era ora 11:05. Până la 11:46, Alexandra a vorbit cu cei de la 112, dar şi cu poliţiştii care au sunat-o. Le-a spus că a fost răpită de un bărbat, cu o mașină „gri, cu boturile turtite”, că el a oprit maşina lângă liceul „Mihai Viteazul” din Caracal şi că apoi a dus-o în cartierul Bold din oraș. Fata a descris agresorul („are burtă, este gras, are 50 de ani şi ochii albaştri”) şi curtea casei unde era sechestrată („un brad, un nuc, o platformă cu fier vechi, câini lupi dezlegaţi şi un gard din tablă, vopsit cu roşu”). 

Potrivit rechizitoriului DIICOT prin care Dincă a fost trimis în judecată, poliţiştii au identificat adresa acestuia abia spre miezul nopţii. Trecuseră 12 ore de când Alexandra sunase la 112, implorând să fie salvată. 

Au mers să o salveze, după 19 ore de la apelul la 112

Și abia „la ora 2:00 procurorul şi prim-procurorul au apreciat că este oportună obţinerea unor mandate de percheziție”, se arată într-un raport al Serviciului de Îndrumare și Control din cadrul Parchetului General. La ora 02:15 (02:39, potrivit rechizitoriului – n.r.), un judecător a aprobat percheziţia pe proprietatea lui Dincă.

Conform DIICOT, procurorul de caz a decis, împreună cu poliţiştii, ca percheziţia să se facă „începând cu ora 06:00”, pentru a nu pune în pericol legalitatea probelor ce puteau fi găsite acolo. Pe timpul nopţii, „imobilul a fost supravegheat operativ”. 

Când au intrat în curtea lui Dincă, au mai găsit doar butoiul de tablă pus pe pirostrii, iar sub el, cenuşă şi fragmente de oase umane.

Acuzat pentru că nu a vrut să intre noaptea peste Dincă  

Procurorul de caz care a decis ca percheziția să se facă dimineața e Cristian Ovidiu Popescu. El a supravegheat cercetările în dosarul penal deschis pentru dispariția Alexandrei Măceșanu, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

Cristian Ovidiu Popescu | Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În raportul Parchetului General se arată că procurorul Popescu a înregistrat dosarul după 5 ore de la apelul fetei la 112, ceea ce a dus la întârzierea localizării și identificării lui Dincă. De vină, spun cei de la Parchetul General, ar fi nişte „sincope în comunicarea dintre organele de poliție și procurori”.

<strong>În septembrie 2019, Ovidiu Popescu a fost </strong><a href=”https://www.mpublic.ro/ro/content/c_10-09-2019-16-09″ target=”_blank” rel=”noreferrer noopener”><strong>pus sub acuzare de SIIJ</strong></a><strong> pentru că nu a dispus ca percheziţia să fie făcută imediat şi „ar fi respins propunerea organelor de poliție de a pătrunde în domiciliul lui Dincă Gheorghe”.</strong>

Legea permite efectuarea unei percheziții domiciliare şi pe timpul nopţii, în cazul infracţiunilor flagrante, au subliniat procurorii de la SIIJ.

În martie 2022, SIIJ a fost desfiinţată, iar în aceeaşi lună, dosarul în care era acuzat procurorul Popescu „a fost transmis pe cale administrativă, conform competenţei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova”, precizează Parchetul General, la solicitarea Libertatea.

Anul trecut, 5.602 dosare cu infracțiuni săvârșite de magistrați au ajuns la parchetele din ţară. La scurt timp, au fost soluţionate 1.076. Toate, cu clasare, potrivit raportului de activitate al Parchetului General.

La începutul acestui an, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova avea în lucru 551 de dosare cu infracțiuni săvârșite de magistrați. Printre ele, şi cel al procurorului Ovidiu Popescu, care a fost clasat zilele trecute.

Inocentat de CSM, va ajunge la ÎCCJ

În iulie 2019, și Inspecţia Judiciară a anunţat că procurorul Ovidiu Popescu e cercetat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, deoarece „nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6:00 a zilei de 26 iulie 2019, în imobilul suspectului, unde se presupunea că se află victima”, în condiţiile în care „procurorul avea posibilitatea pătrunderii chiar şi fără mandat, pe baza stării de necesitate”, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare. 

Pe 1 august 2019, Ovidiu Popescu a fost suspendat din funcţie, printr-o decizie a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din CSM. După numai patru luni însă, aceeaşi secţie a CSM a decis că procurorul se poate întoarce la serviciu, iar el a revenit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

În decembrie 2019, cei din CSM au suspendat judecarea acţiunii disciplinare care îl viza, „până la soluţionarea în mod definitiv” a dosarului de la SIIJ. Inspecţia Judiciară a atacat decizia, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis reluarea judecării acţiunii disciplinare. 

Pe 17 mai anul acesta, după patru ani de verificări, Secţia pentru procurori în materie disciplinară din CSM l-a declarat nevinovat pe procurorul Popescu. 

<strong>Inspecţia Judiciară a precizat, pentru Libertatea, că a declarat recurs, iar dosarul a ajuns la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Până acum, nu a fost fixat niciun termen de judecată. </strong>

Ovidiu Popescu e în continuare procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. Anul trecut, el şi-a cumpărat o casă de 242 mp în Caracal, iar în 2021, conform ultimei declaraţii de avere depuse, a încasat un venit net de 411.883 de lei (aproape 7.000 de euro/lună) din „activitate judiciară, salariu şi diferenţe salariale restante”.

Ultimii aflaţi sub anchetă au plecat din poliţie

În dosarul penal în care a fost cercetat procurorul Popescu, SIIJ a pus sub acuzare, pentru abuz în serviciu, şi trei poliţişti de la secţia din comuna Osica de Sus, județul Olt. Dintre toţi polițiștii implicaţi în cazul Caracal, ei sunt singurii inculpați, fiind acuzați că nu au reacţionat prompt în ziua dispariţiei Alexandrei Măceşanu:

Violeta Mirea

Comisar-şef Violeta Mirea, șefa secției de poliție, a fost informată despre dispariţia fetei în noaptea de 24/25.07.2019, dar nu a raportat evenimentul şefului Poliţiei Caracal şi nici nu a verificat ce au făcut poliţiştii din subordinea ei. Violeta Mirea s-a pensionat imediat după cazul Caracal, în august 2019, odată cu soţul ei, Nicolae Mirea, şeful Poliţiei Caracal.

Vasile Ion Marian

Vasile Ion Marian, agent şef principal de poliţie şi ajutor de şef de post la Poliţia din Dobrosloveni, a fost acuzat că nu a înregistrat dispariţia Alexandrei, în seara de 24 iulie 2019, când părinţii au făcut sesizarea. „Mi-a spus că e posibil ca fata să fie plecată cu vreun băiat şi mi-a recomandat să revin dimineaţa”, a declarat tatăl Alexandrei. Mai departe, Vasile Marin nu făcut niciun fel de verificări pentru a afla cum a dispărut adolescenta şi nici nu a informat, în regim de urgenţă, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Caracal. Şi el a ieşit la pensie, la scurt timp după mediatizarea cazului Caracal.

Eugen Țenea

● Nici Eugen Ţenea, agent şef principal de poliţie şi şef la Postul de poliție din Dobrun, nu a înregistrat sesizarea părinţilor fetei, în seara în care Alexandra a dispărut, nu a făcut verificări şi nu a informat ofiţerul de serviciu de la Poliţia Caracal. Polițistul s-a ocupat şi de cazul unui şofer de microbuz de la şcoala din Roşienii Mari, reclamat pentru că pipăia eleve. 

În 2020, Eugen Ţenea a plecat din poliţie şi s-a angajat profesor de educaţie socială şi cultură civică la Şcoala Gimnazială Dăneasa. Conform datelor de pe site-ul ISJ Olt, anul acesta el s-a înscris la examenul de obţinere a gradului.

Anul trecut, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a disjuns dosarul în care sunt cercetaţi cei trei polițiști şi l-a trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. Adică, la colegii procurorului Ovidiu Popescu, fost coinculpat în acest dosar. 

Conform unor surse judiciare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal urmează să dea o soluţie în acest dosar zilele următoare.

Ce face prim-procurorul care a decis să se aştepte 

Prim-procurorul Cătălin Zăvoianu, șeful lui Popescu în iulie 2019, a fost cel care a decis ca percheziţia în curtea lui Dincă să se facă dimineaţa, „întrucât lucrătorii de poliţie nu au identificat indicii de săvârşire a unei infracţiuni flagrante în derulare”, se arată în raportul Parchetului General din iulie 2019.

Cătălin Zăvoianu n-a mai fost trimis în faţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din CSM, iar în dosarul deschis de SIIJ, el a avut doar calitatea de martor. În august 2019, după ce a fost audiat de SIIJ, Zăvoianu a anunțat jurnaliștii că nu vrea să dea declarații, apoi a luat-o la fugă sute de metri, cu presa după el. Scena urmăririi i-a adus procurorului poreclele de Speedy și Talpă-Iute.

După decembrie 2019, s-a întors procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, unde profesează şi acum. 

Anul trecut, el a avut un salariu net de 17.480 de lei/lună şi a încasat alţi 98.378 de lei – „venituri din hotărâri judecătoreşti”.

Poliţistul care o căuta pe Alexandra cu interlopii

Comisarul-șef Nicolae Alexe

În ziua în care Alexandra a sunat la 112, cel care ar fi trebuit să coordoneze activităţile de căutare era comisarul-şef Nicolae Alexe, aflat atunci la comanda IPJ Olt. Dar el a preferat să rămână la bilanţul Poliţiei Potcoava şi a ajuns în Caracal după ora 18:00, când primul lui gând a fost să ceară ajutorul unui interlop din oraș, Remus Rădoi, zis „Codiţă”.

Schimbul de mesaje dintre Nicolae Alexe și Remus Rădoi

Alexe a avut calitatea de martor în dosarul deschis de SIIJ. În februarie 2020, el a fost destituit din poliție, dar o lună mai târziu, la evaluarea de serviciu, a primit calificativul „foarte bine” nu doar pentru toată perioada în care a fost adjunctul IPJ Olt, ci şi pentru ziua în care i se reproşa că nu şi-a făcut treaba. 

După ce Libertatea a dezvăluit asta, IGPR a cerut în instanţă anularea acelei evaluări de serviciu. Procesul a durat 2 ani şi 7 luni. În aprilie anul acesta, Curtea de Apel Craiova a dat câştig de cauză IGPR. Decizia e definitivă.   

Însă lupta în instanţă a poliţistului Nicolae Alexe continuă. El se judecă de trei ani cu IGPR, pentru anularea dispoziţiei prin care a fost dat afară din poliţie. 

În mai 2020, Tribunalul Olt a suspendat acea dispoziţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar Alexe s-a întors la serviciu. Procesul s-a mutat apoi la Tribunalul Mehedinţi, unde a fost întrerupt, aproape trei ani, în așteptarea deciziei despre anularea evaluării de serviciu. Judecata s-a reluat vara aceasta, iar următorul termen e pe 27 septembrie.

Nicolae Alexe lucrează în continuare la IPJ Olt. După cazul Caracal, el şi-a cumpărat un apartament în Chiajna (2020) şi unul în Năvodari (2023), potrivit declaraţiei de avere a soţiei lui.

Sancţiunea lui Pistol: n-a putut promova 18 luni

În dimineaţa de 25 iulie 2019, după ce a cerut ajutor la 112, Alexandra Măceşanu a fost sunată de patru poliţişti care, pe rând, i-au cerut să repete cum a ajuns acolo, cum arată răpitorul şi ce vede în jur.

Ultimul cu care a vorbit Alexandra e comisarul Constantin Pistol, şeful Biroului Investigații Criminale din Poliţia Caracal. 

Comisarul Constantin Pistol

Fata mi-a spus că a fost luată la ocazie din Dobrosloveni, iar când a ajuns în oraş, în zona Liceului Mihai Viteazul, şoferul a intrat peste ea în spate, a împachetat-o legând-o la mâini şi la ochi, apoi a dus-o într-o casă unde şi-a bătut joc de ea.

Polițistul Pistol din dosarul DIICOT:

Era ora 11:50. În loc să verifice imediat camerele video din zona liceului, cms. Pistol a direcționat polițiştii spre un cartier învecinat, în zona releelor ce au recepţionat apelurile fetei, dar şi la farmaciile din oraş, pentru a vedea dacă răpitorul a mers să cumpere „cremă pentru răni”, aşa cum îi promisese victimei.

La ora 13:00, Pistol a trimis doi agenţi de poliţie, ca să verifice camerele video din zona liceului. După ce directoarea de acolo le-a spus că cele ale liceului nu bat spre stradă, cei doi agenți și-au încheiat verificarea. 

Abia seara, în jurul orei 21:30, polițiștii au reușit să identifice alte două camere de supraveghere video, aflate în vecinătatea liceului. Pe una din ele apăreau Dincă şi mașina lui, cu geamuri fumurii.

Cei doi agenți, Sorin Bîcă şi Florentin Neagoe, sunt în continuare poliţişti la IPJ Olt. Comisarul Pistol a fost cercetat disciplinar pentru că „a coordonat deficitar acțiunea de căutare a victimei”, iar în februarie 2020, a fost sancţionat de IGPR cu „amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioada de 3 ani”. 

Poliţistul a contestat sancţiunea. În decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova a decis, definitiv, reducerea duratei sancţiunii disciplinare de la 3 ani la 18 luni. 

Şi Constantin Pistol lucrează în continuare la IPJ Olt, ca ofițer specialist. Conform declaraţiei de avere depusă de soția lui anul trecut, de la cazul Caracal încoace, el şi-a cumpărat o maşină şi încă 3 hectare şi jumătate de teren agricol la Cezieni, o comună de lângă Caracal unde e proprietar peste 5,7 hectare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *