Exodul creierelor, varianta Ungaria. Majoritatea studenților maghiari care pleacă la studii în străinătate spun că nu se vor mai întoarce în țară 

Exodul creierelor, varianta Ungaria. Majoritatea studenților maghiari care pleacă la studii în străinătate spun că nu se vor mai întoarce în țară 

Dintre cei 20.000 de studenți maghiari care învață în străinătate, doar un sfert sunt siguri că se vor întoarce în Ungaria după terminarea studiilor, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță financiară Blochamps Capital, scrie Budapest Business Journal. 

Sistemul de învățământ superior din Ungaria a pierdut aproape 130.000 de studenți 

România are un număr dublu de studenți care învață în străinătate față de țara vecină, 40.000 în 2022, potrivit unui raport UNESCO. O studentă din România care învață în Olanda a povestit experiența ei din primul an de acolo pentru Libertatea și spune că are în plan să se întoarcă în țară numai după finalizarea tuturor studiilor, inclusiv cele de master. Adică peste patru ani.

De-a lungul timpului au existat și la noi mai multe inițiative pentru ca tinerii să revină în țară, una dintre propuneri, de acum doi ani, fiind ca aceștia să primească un ajutor guvernamental pe timpul studiilor în afară pe care vor trebui să-l restituie dacă nu se întorc în țară după finalizarea lor. Propunerea nu a ajuns să fie și reglementată. 

Din 2005 până în 2021, sistemul de învățământ superior din Ungaria a pierdut aproape 130.000 de studenți, potrivit Budapest Business Journal. În același interval de timp, numărul tinerilor maghiari care aleg să studieze în altă țară s-a triplat, ajungând la 20.000 în 2021. 

Pleacă pentru o educație mai bună la costuri similare 

Studenții maghiari aleg să învețe în alte țări datorită unei educații de o calitate superioară la costuri comparabile cu universitățile din Ungaria, după cum arată cercetarea prezentată de Budapest Business Journal.

În Norvegia învățământul e gratuit, dar costurile de trai care includ cazare, mâncare, transport și alte cheltuieli se ridică la 1.010 euro pe lună. În Italia, unde studiile costă în medie 2.500 de euro anual, pentru viața de zi cu zi, un student plătește 840 de euro pe lună, arată un raport Fins cu privire la costurile unui student în țări din Vest.

Taxele la universitățile din România pot ajunge și la 15.000 de lei pe an dacă nu prinzi un loc la buget, similar cu Ungaria, unde la Universitatea de Studii Economice și Tehnologie din Budapesta, acestea încep de la 3.200 de euro pe an. 

În Belgia sau Germania, taxele de școlarizare sunt de 1.000 de euro pe an, după cum arată datele Fins. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *