Experții ONU au trimis o scrisoare Moscovei în care spun că forțele ruse au practicat tortura „sistematic și deliberat” în Ucraina

Experții ONU au trimis o scrisoare Moscovei în care spun că forțele ruse au practicat tortura „sistematic și deliberat” în Ucraina

Un grup de experți din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) a anunțat joi, 15 iunie, că a trimis Moscovei o scrisoare în care își exprimă îngrijorarea cu privire la utilizarea torturii de către forțele militare ruse asupra civililor și prizonierilor de război ucraineni, informează Reuters.

Experții ONU au precizat, într-un comunicat, că tortura a inclus electroșocuri, bătăi, cagule, simulări de execuții şi alte ameninţări cu moartea și a fost aplicată pentru a obține informații, pentru a forța mărturisiri sau ca răspuns la presupusul sprijin acordat forțelor ucrainene.

Recurgea la astfel de măsuri de tortură a avut ca rezultat leziuni ale organelor interne, oase fisurate și fracturi, accidente vasculare cerebrale și traume psihologice, au spus experții ONU.

Un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice a Rusiei la Geneva nu a răspuns imediat unei solicitări solicitare de a face precizări cu privire la acest subiect. Moscova a negat anterior că a torturat sau maltratat prizonieri de război și afirmă că nu vizează în mod deliberat civili în timpul “operațiunii sale speciale” din Ucraina.

Deși acuzațiile de tortură au fost formulate anterior împotriva ambelor părți implicate în conflictul care durează deja de mai bine de 15 luni, echipa de experți independenți ai ONU a afirmat că metodele forțelor ruse ar putea fi “aprobate de stat”.

Consecvența și metodele de presupusă tortură sugerează “un nivel de coordonare, planificare și organizare, precum și autorizarea directă, politica deliberată sau toleranța oficială din partea autorităților superioare”, a subliniat raportoarea specială a ONU asupra torturii, Alice Jill Edwards, care a trimis autorităților ruse scrisoarea pe data de 12 iunie, semnată și de alți câțiva experți independenți.

“Respectarea unui ordin superior sau a unei direcții politice nu poate fi invocată ca justificare pentru tortură, iar orice persoană implicată ar trebui să fie investigată și urmărită în mod prompt de autorități independente”, a arătat raportoarea.

“Tortura este o crimă de război şi practicarea sistematică sau generalizată a torturii constituie o crimă împotriva umanităţii”, a punctat Edwards, precizând intenţionează să se deplaseze anul acesta în Ucraina, pentru a desfăşura o anchetă proprie.

Conform sistemului ONU, guvernele au dispoziție 60 de zile pentru a da un răspuns oficial unor astfel de scrisori.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *