Explozie într-un bloc din Lugoj, în urma unei acumulări de gaze. 23 de garsoniere au fost afectate

Explozie într-un bloc din Lugoj, în urma unei acumulări de gaze. 23 de garsoniere au fost afectate

Pompierii au intervenit, marți, după ce într-un apartament de la etajul 3 al unui bloc de pe strada Vișinilor din Lugoj, județul Timiș, s-a produs o explozie în urma unei acumulări de gaze, relatează Opinia Timișoarei.

În urma exploziei, proprietarul apartamentului în care s-a produs deflagrația a fost evacuat de pompieri având arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului, iar o ambulanță l-a preluat si l-a transportat la spitalul din Lugoj.

Speriați, 17 locatari s-au autoevacuat, iar o persoană a fost scoasă de pompieri, după ce a rămas blocată într-un apartament.

„Din primele informaţii, din numărul total de 84 garsoniere din imobil, aproximativ 23 sunt afectate. În continuare se efectuează acţiuni de căutare-salvare în imobil”, a transmis ISU Timiş.

O echipa de specialiști de la Inspectoratul de Stat în Construcții a plecat de la Timișoara spre Lugoj pentru a face verificări și pentru a vedea dacă a fost sau nu afectată structura de rezistență a blocului.

Înașteptarea verdictului, locatarii din apartamentele afectate vor fi cazati în caminul Colegiului Tehnic Valeriu Braniște din Lugoj..

La faţa locului au acționat o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe SAJ şi un microbuz de transport persoane din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara.

FOTO: ISU Timiș

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *