Explozie la rafinăria Petromidia Năvodari. A fost activat planul roșu de intervenție

Rmag Breaking News

O explozie urmată de degajări mari de fum s-a produs vineri dimineaţă, 29 martie, la Rafinăria Petromidia din Năvodari, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie, anunță ISU Constanța. Autoritățile au anunțat că nu sunt victime.

UPDATE ora 09.22: Flacăra a fost stinsă și se acționează pentru răcirea instalației, anunță ISU Constanța. Până în prezent, nu au fost raportate victime.

Pompierii au evacuat 20 de persoane în timpul intervenției, în timp ce restul personalului s-a autoevacuat înainte de sosirea salvatorilor, în zona de adunare, pe platformă, a anunțat ISU Constanța.

***

Știrea inițială: La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.

Salvatorii intervin cu 6 mașini de stingere, 2 autoscări și 3 ambulanțe SMURD.

De asemenea, se deplasează în sprijin o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației de pompieri Fetești.

Explozii în trecut la Petromidia Năvodari, soldate cu victime

Pe 2 iulie 2021, o explozie urmată de un incendiu violent a avut loc la rafinăria deținută de compania Rompetrol. O persoană a murit, iar cinci au fost rănite atunci.

De asemenea, pe 21 iunie 2023, un pompier a fost rănit în urma unei explozii urmate de incendiu la combinatul Petromidia din Năvodari. Au intervenit atunci mai multe echipaje ISU Dobrogea, iar pe litoralul Mării Negre a fost emis un mesaj Ro-Alert de avertizare a populației din cauza degajărilor mari de fum.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *