Export de gaze în Republica Moldova

Rmag Breaking News

România exportă azi 400.000 de metri cubi de gaze în Republica Moldova, un lucru care se întâmplă destul de rar, potrivit datelor interactive Transgaz.

 

De asemenea, avem și import dinspre Bulgaria – 4,3 milioane metri cubi, o extracție din depozite de 1,1 milioane metri cubi, dar și înmagazinare de 2,3 milioane metri cubi, dovadă că nu prea este cerere de gaz în România. Acest lucru se vede, de altfel, din consumul total, care este de doar 30 de milioane de metri cubi. La începutul anului, spre comparație, acesta aproape ajunsese la 60 de milioane de metri cubi

Producția se menține relativ constantă – 24,6 milioane metri cubi.

România este printre puținele țări din Europa care pot asigura mare parte din consumul intern din surse proprii. Avem trei mari producători: Romgaz, Petrom și BSOG, în Marea Neagră. De asemenea, avem și legături prin gazoducte cu toți vecinii, cu excepția Serbiei, și putem aduce gaze din import atât pe ruta sudică, prin Bulgaria, cât și din Vest, prin Ungaria.

Din 1 aprilie, conform directorului Transgaz, Ion Sterian, România va începe să tranziteze cantități mari de gaze dinspre Turcia spre Ungaria, cu încasarea tarifelor de traznit aferente. Turcia și Ungaria au un acord în vigoare pentru livrarea a 275 de milioane de metri cubi anual, gazul urmând să vină prin Bulgaria și România.

The post Export de gaze în Republica Moldova appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *