Factură la telefon de 134.000 de euro pentru un bărbat care a vizitat o țară din Europa. Cum a ajuns să datoreze această sumă

Factură la telefon de 134.000 de euro pentru un bărbat care a vizitat o țară din Europa. Cum a ajuns să datoreze această sumă

Un american a primit o factură la telefon de 134.000 de euro, după ce a vizitat Elveția. Este vorba despre Rene Remund și soția sa, Linda, care au călătorit în Elveția, în septembrie 2023.

Înainte de această călătorie, Remund s-a asigurat că furnizorul său de telefonie mobilă a fost înștiințat de deplasare, interesându-se de condițiile de roaming. Bărbatul este client de 30 de ani, motiv pentru care i s-a comunicat că este „acoperit”.

Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce a vizitat Elveția

Remund s-a bucurat pe deplin de această vacanță în Elveția, trimițând familiei nenumărate fotografii. Nu s-a gândit nici măcar o dată că pentru asta va fi nevoit să plătească 134.000 de euro furnizorului de telefonie mobilă.

După vacanță, bărbatul a primit o factură, crezând inițial că este vorba despre suma de 143 de dolari, care i se părea „rezonabilă”.

„Primesc această factură T-Mobile și nu mă deranjează foarte mult pentru că citeam 143 de dolari”, a explicat el.

„Spun: ‘Scuzați-mă’”. „143.000,00 dolari… Sunteți nebuni?”, le-a spus el reprezentanților din punctul de vânzare, când a văzut adevărata sumă pe care o datorează, potrivit New York Post.

Pe factura respectivă este menționat că acesta ar fi consumat 9,5 GB de date, în valoare de câteva mii de dolari în fiecare zi.

„Am sunat la [T-Mobile] și fata m-a pus în așteptare pentru o vreme. Mi-a spus că verifică și revine, iar când a revenit a spus că este o factură corectă”.

„I-am zis: Cum adică este o factură corectă? Iar ea a zis: Ei bine, asta e suma de plată” „I-am spus: Glumești… Ești nebună”.

După ce s-a convins că are de plată 134.000 de euro, bărbatul și-a angajat un avocat pentru faptul că ar fi fost „acoperit” pentru roaming internațional.

Abonații ar trebui să „verifice întotdeauna caracteristicile de călătorie ale planului lor, cum ar fi roamingul internațional de date, înainte de a pleca”. „Dacă un client are un abonament mai vechi care nu include roaming internațional pentru date și apeluri, va trebui să se asigure că utilizează modul Avion și Wi-Fi atunci când utilizează date, pentru a se asigura că dispozitivul nu se conectează la o rețea internațională”, a transmis T-Mobile, într-un mail trimis pentru presa locală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *