Farmaciile suedeze interzic vânzarea produselor anti-îmbătrânire către copii

Farmaciile suedeze interzic vânzarea produselor anti-îmbătrânire către copii

Persoanele sub 15 ani vor avea nevoie de consimțământul părinților pentru a cumpăra unele produse, deoarece, spun experții, rețelele de socializare sunt pline de filmulețe care promovează ritualuri de înfrumusețare dăunătoare sănătății.

Există îngrijorări tot mai mari în Europa cu privire la efectele dăunătoare ale acestor produse asupra copiilor

Apotek Hjärtat, care are aproximativ 390 de farmacii în Suedia, va înceta să mai vândă produse de „îngrijire avansată a pielii” (inclusiv ingredientele acid AHA, acid BHA, vitamina A, vitamina C și peeling cu enzime) clienților sub 15 ani, cu excepția cazului în care au acordul părinților sau o afecțiune relevantă a pielii.

Rapoartele indică un număr tot mai mare de copii din Europa – inclusiv cei de până la 10 ani din Marea Britanie – care folosesc produse penttru îngrijirea anti-îmbătrânire a pielii în căutarea unui ten și mai „tânăr” decât au deja, mulți fiind influențați de ceea ce au văzut în aplicații precum TikTok.

Experții se tem că noul trend ar putea avea un impact fizic dăunător asupra pielii atât de tinere și sunt îngrijorați de impactul psihologic al copiilor obsedați de îmbătrânire.

Comisia Europeană a anunțat anul trecut planuri de a limita concentrația de retinol în produsele fără prescripție medicală din iunie pentru a reduce potențiala supraexpunere la vitamina A, pe care autoritățile de reglementare au legat-o de tulburări ale pielii și oase slăbite.

Annika Svedberg, farmacist șef la Apotek Hjärtat, a declarat: „Folosirea unei îngrijiri avansate a pielii care, de exemplu, are ca scop reducerea ridurilor și obținerea unei nuanțe mai uniforme a pielii, nu este ceva de care copilul are nevoie.

„În cazurile în care un copil are o boală de piele, de exemplu eczema atopică, anumite produse pot contribui, de asemenea, la agravarea sau reactivarea simptomelor.”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *