Războiul din Ucraina își are eroii săi care au rezistat în fața unei invazii, dar și o serie de povești mai puțin cunoscute despre traumele adânci cauzate de grozăviile unui război nemilos. Una dintre acestea a fost publicată pe pagina oficială a Brigăzii 128 de asalt montan Transcarpatia din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei.
Unii soldați cu psihoză erau calmați cu ajutorul unor cântece de leagăn, iar apărătorii orașului Bahmut păreau tot mai disperați și dezorientați în fața grupurilor numeroase de mercenari Wagner care îi atacau necontenit. Un adevărat iad în Donbas a fost văzut de tinerii ucraineni înrolați în armată.
Majoritatea acestor povești dintr-un război desfășurat la frontierele României sunt cunoscute cel mai bine de personalul medical, care reprezintă un alt front important, care nu ucide, ci salvează vieți.
„Dormeam câte maximum trei ore pe zi în timpul luptelor de la Bahmut”, povestește asistenta medicală Oksana. Potrivit ei, viața medicilor într-un război diferă foarte mult de perioada păcii. După lansarea invaziei la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, ea zilnic se află pe drumul care leagă frontul cu spitalele militare. Unele cazuri șocante din perioada războiului, povestite de Oksana, au fost publicate pe pagina oficială a Brigăzii 128 de asalt montan Transcarpatia din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei.
Oksana, asistentă medicală
Injecții intravenoase la viteza de 100 de kilometri pe oră
„Războiul ne-a prins în regiunea Dnipropetrovsk, apoi am mers spre Zaporojie. Inamicul avea de zece ori mai mulți militari și tehnică, noi pierdeam foarte multe vieți și eram în retragere. Nu am putut organiza un centru medical stabil, de aceea mă ocupam de evacuarea soldaților răniți. Deseori acordam primul ajutor medical din mers – mă ocupam de aplicarea garourilor și de pansament. Nu mă gândeam vreodată că voi reuși să fac injecții intravenoase când mașina va merge cu 100 de kilometri pe oră”, povestește Oksana despre primele luni ale războiului din Ucraina.
Situația de pe fronturi se schimba fulgerător, iar Oksana împreună cu echipa de medici trebuia să execute ordinele venite de sus, fără să se gândească la provocările pe care le are de depășit.
Oksana și purtătorul de cuvânt al Brigăzii 128 de asalt montan Transcarpatia
Le îngâna soldaților un cântec de leagăn pentru a-i liniști
În primele săptămâni ale confruntărilor militare, caracterizate de Oksana ca fiind cu mari pierderi din partea Ucrainei, au fost evacuați din zona frontului doi soldați cu contuzie.
„Ei nu se orientau în spațiu. În primele zile, soldații erau dominați de frică. Din toate direcțiile se trăgea, erau țintite inclusiv ambulanțele. Acești băieți au văzut cum au fost uciși camarazii lor de luptă, a fost un stres enorm pentru ei. Pe fundalul contuziei a apărut psihoza. Mi-au fost aruncați în mașină, iar eu nu aveam nici un sedativ. Tot drumul ei țipau, voiau să fugă, chemau pe cineva în ajutor”, își aduce aminte Oksana.
Asistenta medicală precizează că îi era interzis să aprindă lumina în ambulanță pentru a nu transforma mașina într-o țintă militară. Ea s-a așezat între acei doi soldați cu contuzie și psihoză și nu știa cum să-i liniștească în plină beznă.
„Băieții voiau să fugă, eu am încercat să-i mângâi și la un moment dat mi-a venit din senin ideea să repet un cântec de leagăn pentru bebeluși: A-a, a-a. Ei s-au liniștit! Cum nu mai cântam, ei se trezeau și dezorientați căutau ieșirea”, menționează asistenta medicală.
Ea a îngânat tot drumul un cântec de leagăn pentru bebeluși pentru a-i liniști pe acei soldați care au pierdut contactul cu realitatea. Așa au ajuns la spital.
Oksana spune că îi era interzis să aprindă lumina în ambulanță pentru a nu transforma mașina într-o țintă militară
„Unde este mama soldatului rănit?”
Oksana s-a liniștit puțin când s-a văzut la spital și s-a retras în curte să-și aprindă o țigară după un drum atât de anevoios și periculos. Oricând ambulanța putea să devină ținta unui artilerist rus. La un moment dat, medicii au început să întrebe unde este mama unui soldat. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă. Despre care mamă este vorba?
„O asistentă medicală se apropie de mine și îmi zice că unul dintre soldați mă cheamă în salon, spunând că mama era cu el în mașină în drumul spre spital”, povestește Oksana.
Iadul de la Bahmut
Asistenta medicală susține că spiritul de luptă al militarilor în timpul ofensivei diferă de cel din perioada retragerii. La Herson, soldații răniți se rugau să fie pansați rapid și trimiși din nou pe front. „Vă rog să mă pansați mai repede, trebuie să mă întorc, băieții luptă fără mine”, o rugau pe Oksana militarii ucraineni în perioada contraofensivei din sudul Ucrainei. Satisfacția determinată de eliberarea teritoriului țării era mai puternică decât durerea cauzată de răni.
O cu totul altă situație a observat asistenta medicală la Bahmut. „Soldații erau acolo nu numai răniți fizic, ci și distruși psihic”, povestește Oksana, precizând că tot mai mulți erau disperați că nu pot opri năvala rușilor.
„Câți oare mai sunt acolo, când se vor termina? Ei vin și vin”, așa caracterizau soldații ucraineni perioada când gruparea Wagner și armata regulată rusă au încercat timp de jumătate de an să ocupe orașul Bahmut. Asistenta medicală a observat că disperarea soldaților se transmitea și personalului medical. Era ca un cerc vicios.
„Niciodată nu am dormit mai mult de trei ore pe zi”
Oksana era unica asistentă medicală din secția de chirurgie. Kievul duce în continuare o criză de astfel de cadre.
„Chirurgii se mai schimbau, se mai odihneau, iar eu eram singura asistentă. Niciodată nu am dormit mai mult de trei ore pe zi. Erau lupte atât de intense și era atât de mult de lucru, încât nu îmi permitea timpul să primesc un duș”, arată asistenta medicală.
Ea este fericită că nimeni nu a murit pe masa de operație, în ciuda oboselii fizice și morale acumulate în perioada războiului.
Sursa foto: paginile de Facebook ale Brigăzii 128 de asalt montan Transcarpatia și purtătorul de cuvânt al acestei unități militare
