Felix Cozma (PSD): Alegătorul este cel care va da linia pe care va trebui să meargă și România, și Capitala mai departe. Vom vedea dacă alegerile noastre vor fi bune (VIDEO)

Felix Cozma (PSD): Alegătorul este cel care va da linia pe care va trebui să meargă și România, și Capitala mai departe. Vom vedea dacă alegerile noastre vor fi bune (VIDEO)

Felix Cozma, șeful Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), a vorbit în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, despre cine va deschide lista PSD-PNL la alegerile europarlamentare, după ce Ramona Chiriac a decis, vineri, să se retragă.

 

„Decizia va fi la cetățean”

 

Felix Cozma a fost întrebat dacă cel care va deschide lista la europarlamentare va fi Mihai Tudose.

„Haideți să vedem discuțiile din coaliție. Vor fi decizii luate de cele două conduceri ale partidelor în coaliție și vom vedea o comunicare oficială. Sigur că și colegii de la PNL vor spune ’am fi îndreptățiți, am dori să fie de la PNL’. La fel și noi vom spune, intrând în situația și în ecuația asta, fiecare își dorește, dar cred că trebuie să fie o discuție echilibrată. Cred că toată decizia și legat de Primăria Capitalei, cât și legat de ceea ce înseamnă europarlamentare, decizia va fi la cetățean. Și cred că acolo trebuie să punem noi accent, pentru a veni cât mai mulți la urne, asta e cel mai important, și ne vom supune toți, că asta trebuie să se întâmple, să ne supunem toți deciziei pe care cetățeanul o va lua”, a precizat șeful ANFP.

 

„Este important cu ce candidați ne prezentăm”

 

„Alegătorul este cel care va da linia pe care va trebui să meargă și România, și Capitala mai departe.Vom vedea dacă alegerile noastre vor fi bune.

Este important cu ce candidați ne prezentăm, e foarte important. De aceea, și o decizie nu a fost luată repede. Au fost discuții, s-a negociat, s-a discutat.

Sigur că ne dorim, ca partid, la fel ca și colegii de la PNL, să deschidem lista, este normal. De aceea am spus că vor fi niște discuții în coaliție. Este normal să existe”, a mai adăugat Cozma.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *