Femeie căzută în Dâmbovița, salvată în ultimul moment de polițiști. Orice mică întărziere îi putea fi fatală

Femeie căzută în Dâmbovița, salvată în ultimul moment de polițiști. Orice mică întărziere îi putea fi fatală

Un potențial incident tragic a fost prevenit cu succes în centrul Bucureștiului. Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi, au fost alertați prin intermediul sistemului de urgență 112 că o persoană ar fi căzut în râul Dâmbovița.

Răspunzând prompt la apelul de urgență, polițiștii s-au deplasat imediat la locul indicat și au intervenit rapid pentru a salva persoana aflată în pericol, informează Poliția Română.

Pastorul care și-a violat cele 3 fiice ani la rând se dădea exemplu de FAMILIST pe rețelele de socializare – VIDEO

Aceștia au reușit să extragă din apele reci ale râului o femeie în vârstă de 66 de ani. În sprijinul operațiunii de salvare a venit și un echipaj al ambulanței, care i-a acordat femeii primul ajutor necesar pe malul râului, ulterior fiind transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Din primele investigații, s-a constatat că femeii i s-a făcut rău în timp ce trecea prin zona respectivă, moment în care a alunecat în râu. Norocul a fost de partea ei în acea seară, iar datorită profesionalismului echipajelor de intervenție o tragedie a fost evitată. 

Noi informații în cazul femeii batute în Centrul Vechi: Agresorul este cetățean moldovean. Date noi despre victimă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *