Femeie cercetată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 200.000 de lei – Percheziții în București și Mehedinți

Femeie cercetată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 200.000 de lei – Percheziții în București și Mehedinți

”În această dimineaţă, 22 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi  şi Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti au pus în executare 4 mandate de percheziţie, la sediul unei societăţi şi locuinţele mai multor persoane fizice, din municipiul Bucureşti şi judeţul Mehedinţi”, au transmis, miercuri, reprezentanții Poliției Române.

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie 2019 – septembrie 2022, o femeie, de 32 de ani, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu ar fi avut la bază operaţiuni reale, respectiv prestări de servicii, în baza a 259 de facturi, în valoare totală de 1.300.000 de lei.

Astfel, ar fi cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 237.037 de lei.

”Ulterior, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, ar fi transmis fictiv părţile sociale deţinute, către o altă societate comercială, administrată de un cetăţean, de 45 de ani, din spaţiul extracomunitar. A fost emis un mandat de aducere, femeia urmând a fi condusă la audieri, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală în formă continuată şi transmiterea fictivă a părţilor sociale”, a mai transmis Poliţia.

În cauză, cercetările continuă sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *