Femeile din Iran riscă 10 ani de închisoare dacă sunt prinse că nu poartă hijab, potrivit unui proiect de lege. ONU denunță un „apartheid de gen”

Femeile din Iran riscă 10 ani de închisoare dacă sunt prinse că nu poartă hijab, potrivit unui proiect de lege. ONU denunță un „apartheid de gen”

Femeile din Iran riscă să fie condamnate până la zece ani de închisoare dacă vor continua să sfideze legea privind obligativitatea purtării hijabului, prevede un proiect de lege mai dur care așteaptă să fie aprobat de către autoritățile din această țară. Chiar și magazinele care vor servi femei ce nu poartă hijabul riscă să fie închise, scrie miercuri, 13 septembrie, The Guardian.

Codul vestimentar și mai strict, care echivalează cu un „apartheid de gen”, potrivit experților ONU, vine la un an după moartea în arest a tinerei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, care fusese reținută pentru că ar fi purtat în mod incorect vălul islamic. Decesul tinerei, după ce ar fi fost bătută în arest de către poliție, a dus la cel mai mare val de proteste și revolte din ultimii ani din Iran.

Durata pedepselor cu închisoarea prevăzute în proiectul de lege este comparabilă cu cele pentru infracțiuni grave precum crima și traficul de droguri, a declarat un avocat iranian pentru drepturile omului, Hossein Raeesi. „Este ridicol chiar și să te gândești la așa ceva”, a spus avocatul.

Proiectul de lege privind hijabul și castitatea detaliază și pedepsele, care includ peste 60 de lovituri de bici, amenzi mari și ani de închisoare.

De asemenea, proiectul avertizează magazinele că riscă închiderea și alte consecințe grave dacă se descoperă că oferă servicii femeilor cu un „cod vestimentar necorespunzător”.

Elnaz*, o jurnalistă iraniană, a declarat: „Prin noua lege, guvernul ne spune nouă, femeilor, că vom merge la închisoare pentru o perioadă de până la 10 ani dacă nu purtăm hijab. Ce urmează? Pedeapsa cu moartea pentru sfidarea noii legi privind hijabul?”.

Proiectul de lege vine în urma unor noi patrulări efectuate de către „poliția moravurilor” și extinde „segregarea de gen” în universități, spitale, parcuri și locuri de muncă. Noua lege reprezintă o posibilă încercare de „reprimare a femeilor și fetelor pentru a le supune total”, a transmis un grup de experți numiți de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

Farah*, o studentă la Finanțe din Teheran, a declarat: „Republica Islamică a luat exemplul talibanilor pentru a ne interzice încet-încet accesul în locurile publice. Ei vor să șteargă femeile din societate”.

Organizația Human Rights Activists in Iran (HRA) a declarat că noua lege este în curs de revizuire de către Consiliul Gardian al Iranului, un puternic organism care verifică legislația și supraveghează alegerile. Acesta este format din 12 bărbați și este condus de un cleric în vârstă de 97 de ani, recent reales, Ahmad Jannati, care prezidează Consiliul încă din 1988.

Aceștia au sarcina de a revizui prevederile proiectului de lege și de a se asigura că acesta este în concordanță cu legea islamică. După ce va fi aprobat, proiectul de lege se va întoarce în parlament și ar putea intra în vigoare încă din octombrie, a precizat HRA.

Autoritățile iraniene investesc masiv în camere inteligente care utilizează tehnologia de recunoaștere facială, potrivit activiștilor din domeniul securității și al drepturilor femeilor. Se spune că aceste camere ar fi capabile, de asemenea, să trimită alerte atunci când detectează un număr mai mare de persoane care se adună într-un singur loc.

Potrivit rezidenților kurzi din Saqqez, orașul natal al Mahsei Amini, forțele de securitate au înființat mai multe puncte de control pentru a le reține pe femeile care nu respectă codul vestimentar, precum și pe cele care se pregătesc să protesteze la împlinirea unui an de la moartea tinerei.

Protestatarii intervievați de The Guardian au spus că se pregătesc să mărșăluiască pe străzi pe data de 16 septembrie și să ajungă la mormintele protestatarilor care au fost uciși în ultimul an de către forțele de ordine.

Publicația britanică notează că numele adevărate ale jurnalistei iraniene și studentei de la Finanțe au fost schimbate în vederea protejării identității acestora.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *