Fermierii francezi încep să ridice blocajele rutiere, în urma unor promisiuni de ajutor din partea Guvernului

Fermierii francezi încep să ridice blocajele rutiere, în urma unor promisiuni de ajutor din partea Guvernului

Ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, a declarat vineri, 2 februarie, că cea mai gravă parte a crizei declanșate de protestele fermierilor a trecut. În urma unor promisiuni guvernamentale privind simplificarea regulilor și oferirea de fonduri, manifestanții au început să renunțe la blocajele rutiere, relatează France 24, care citează AFP.

Încă de joi, două dintre principalele sindicate agricole au anunțat suspendarea protestelor și i-au îndemnat pe fermieri să își ia tractoarele de pe străzi, după ce premierul Gabriel Attal a promis bani, reglementări mai simple și protecție împotriva concurenței neloiale.

Ministrul Marc Fesneau a spus vineri, pentru postul de televiziune CNews, că cea mai gravă parte a crizei este „destul de mult în spatele nostru”.

„Dar problemele cu care trebuie să ne confruntăm și care au apărut în această criză sunt încă în fața noastră”, a adăugat el.

Autoritățile au anunțat joi seară că multe baraje rutiere din întreaga țară au fost ridicate, iar fermierii continuau vineri să mute tractoarele de pe străzi, chiar dacă existau încă unele blocaje.

„A fost o mobilizare istorică, dură și puternică”, a declarat Laurent Saint-Affre de la Federația Națională a Sindicatelor Agricultorilor (FNSEA) din departamentul sudic Aveyron, adăugând că au rămas unele puncte de blocaj, iar agricultorii ar putea ieși din nou cu tractoarele pe străzi „în câteva zile”.

La rândul său, Arnaud Gaillot, liderul sindicatului tinerilor fermieri (JA), a vorbit, într-o intervenție la rețeaua de radio RTL, despre un sentiment de „oboseală” după zile de proteste și o „dorință de a pune lucrurile în așteptare”.

O sursă din cadrul poliției a declarat pentru AFP că unii protestatari doreau să rămână pe loc până sâmbătă sau până marele târg francez Salon de l’Agriculture, care începe pe 24 februarie.

În același timp, un baraj rutier a fost instalat vineri dimineață la o stație de taxare din apropierea orașului Saint-Quentin, în nordul Franței, potrivit activistului Bruno Cardot, care a numit acțiunea „ultima rezistență” a fermierilor.

Fermierii spun că rămân mobilizați

Șeful FNSEA, Arnaud Rousseau, a declarat pentr BFMTV, că sindicaliștii vor ca primele măsuri guvernamentale să fie puse în aplicare până la începutul târgului și o lege să fie adoptată până în iunie.

Un alt sindicat important, confederația agricultorilor (la Confederation Paysanne), a declarat că va rămâne mobilizat, pentru că „problema fundamentală a veniturilor” nu este încă „abordată frontal de către guvern”.

Nemulțumirile fermierilor sunt legate, printre altele, de normele de mediu împovărătoare, de importurile ieftine de produse din afara UE, precum cele din Ucraina și de dificultatea de a face față cheltuielilor.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat, după discuțiile de joi la Bruxelles cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că Franța a reușit să convingă UE să „impună reguli mai stricte” pentru importurile de cereale și păsări de curte, inclusiv din Ucraina.

Proteste ale fermierilor au avut loc și în alte state europene. Mii de fermieri s-au adunat joi, la Bruxelles și au blocat străzile cu 1.300 de tractoare, în timp ce vineri, agricultorii belgieni au blocat trecerea camioanelor la granița olandeză.

Manifestații au avut loc și în Germania, Polonia, România sau Italia.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *