SUA sunt în stare alertă de maximă și se pregătesc de un puternic atac al Iranului în Orientul Mijlociu, așteptat săptămâna viitoare

SUA sunt în stare alertă de maximă și se pregătesc de un puternic atac al Iranului în Orientul Mijlociu, așteptat săptămâna viitoare

Statele Unite se află în stare de alertă maximă și se pregătesc pentru un posibil atac al Iranului care ar viza obiective israeliene sau americane din regiune, ca răspuns la bombardamentul Israelului asupra ambasadei Teheranului din Siria care a ucis doi comandanți iranieni de rang înalt, a declarat vineri un oficial american, citat de CNN și Reuters.

Înalți oficiali americani consideră în prezent că un atac al Iranului este “inevitabil” – o opinie împărtășită de omologii lor israelieni, a precizat oficialul respectiv.

“Suntem cu siguranță într-o stare de vigilență ridicată”, a mai spus oficialul, confirmând astfel o relatare CNN potrivit căreia un atac ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare.

Presupuse avioane de război israeliene au bombardat pe 1 aprilie consulatul Iranului la Damasc, într-un atac care s-a soldat cu uciderea unui înalt comandant militar iranian și a adjunctului acestuia și care marchează o escaladare majoră în războiul dintre Israel și adversarii săi regionali, în special Teheranul.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a anunțat că șapte consilieri militari iranieni au murit în acel atac, inclusiv Mohammad Reza Zahedi, un comandant de top din cadrul Forței Quds – o unitate de elită a spionajului extern iranian și paramilitară.

Iranul a afirmat că își rezervă dreptul “de a da un răspuns decisiv”.

Președintele american Joe Biden a discutat despre amenințarea din partea Iranului în cadrul convorbirii telefonice purtate joi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

“Echipele noastre au fost în contact regulat și continuu de atunci. Statele Unite sprijină pe deplin apărarea Israelului împotriva amenințărilor din partea Iranului”, a declarat un înalt oficial al administrației Biden.

Un atac direct al Iranului asupra Israelului este unul dintre cele mai grave scenarii pentru care se pregătește administrația Biden, deoarece ar garanta escaladarea rapidă a situației deja tumultoase din Orientul Mijlociu. O astfel de lovitură ar putea duce la extinderea războiului dintre Israel și Hamas într-un conflict regional mai amplu – lucru pe care Biden încearcă de mult timp să îl evite, notează CNN.

Citiți și:

Ce capacitate are Iranul de a lovi Israelul și cum poate răzbuna Teheranul atacul asupra consulatului său din Damasc | Analiză BBC

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *