Fiscul a găsit taxe neplătite în valoare de 14,6 milioane de lei la firmele de livratori, care angajează mii de cetățeni străini

Fiscul a găsit taxe neplătite în valoare de 14,6 milioane de lei la firmele de livratori, care angajează mii de cetățeni străini

Direcția Antifraudă Fiscală a calculat sume suplimentare datorate bugetului de stat de 1,457 milioane de lei în anul 2022 și de 13,17 milioane de lei în acest an, de nouă ori mai mult, pentru firmele intermediare ce aduc livratori străini și îi plasează pe platformele de livrare de mâncare, a comunicat Fiscul, la solicitarea Libertatea.

Informația vine după ce Libertatea a scris, pe 4 iulie, că mii de livratori sunt aduși în România din țări precum Sri Lanka, Bangladesh, Nepal, Pakistan, India sau Uganda.

Aceștia sunt angajați la „flote partenere”, adică firme intermediare ce colaborează cu platformele de livrare de mâncare Glovo, Tazz, Bolt Food, Bringo etc. 

Deși în contractele lor sunt trecute salarii fixe și un program de 8 ore pe zi, muncitorii care au vorbit cu ziarul spun că au standarde de comenzi de îndeplinit în fiecare zi, în caz contrar le este scăzut salariul. Pentru asta, lucrează chiar și 10-12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. 

Controalele Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a comunicat anterior că a inițiat începând cu anul 2022 verificări la platformele și firmele de livrare de mâncare.

S-a constatat că o mare parte dintre acești parteneri ai platformelor de livrare au încheiat contracte part-time sau nu au înregistrat contractele de muncă, existând diferențe foarte mari între orele efectiv lucrate și cele declarate, respectiv între contribuțiile achitate și cele datorate în realitate.

Răspuns ANAF:

În anul 2023, Direcția Antifraudă din cadrul Fiscului a controlat 177 de firme, iar pentru o parte dintre acestea a calculat sume suplimentare datorate bugetului de stat.

ANAF arată acum și rezultatele controalelor: 

– 1.457.239 lei în anul 2022

– 13.174.445 lei în anul 2023.

ANAF invocă secretul fiscal ca să nu dea numele firmelor

Instituția nu a precizat însă numele firmelor care nu și-au plătit corect taxele, argumentând prin secretul fiscal.

„Referitor la defalcarea pe fiecare firmă ce a primit decizie de impunere, informațiile solicitate intră sub incidența secretului fiscal, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, și pot fi transmise doar autorităților publice, în condițiile legii, sau unui solicitant, dacă există acordul scris al contribuabilului în cauză”, se arată în răspunsul primit.

Câți livratori străini sunt în România

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a eliberat doar în 2023 peste 5.000 de avize pentru aducerea unor curieri străini.  

Un număr de 1.841 de cetățeni străini lucrau pe poziții de „agent curier”, „vânzător la domiciliul clientului pe bază de comandă” și „curier” la data de 30.06.2023, dintr-un număr total de 27.571 angajați care aveau ocupații legate de curierat, a spus Inspecția Muncii într-un răspuns pentru Libertatea.

Dintre numărul total de curieri străini, 746 erau activi în București la finalul lui iunie, mai arată datele de la Inspecția Muncii. Adică, 40,5% din total.

Extras din răspunsul primit de la Inspecția Muncii

Inspecția Muncii nu are date totale despre câți livratori străini există în România. Însă ne-a comunicat cifre despre numărul salariaților străini cu contracte de muncă active pentru ocupații legate de curierat.

Foto: Vlad Chirea

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *