Maia Morgenstern și-a deschis sufletul la podcastul lui David Dobrincu, fratele lui Sebastian Dobrincu, unde a vorbit despre copilăria sa. Actrița mărturisește că a avut o copilărie plină de lipsuri.
Invitată la podcastul „DD show”, Maia Morgenstern a ales să vorbească despre un capitol marcant din viața sa și anume copilăria. Îndrăgita actriță a avut parte de multe lipsuri, dar și eșecuri. Avea 18 ani când a picat examenul de admitere la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică, însă nu a renunțat la visul ei.
„De la vârsta de 18 ani, am intrat în lumea artei. Așa se spune acum și așa se spunea și pe vremea mea. Am intrat cu un eșec. Eu n-am reușit din prima la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică – Institutul de Artă, cum se numea pe vremea mea, IATC – UNATC, acum. Iată, n-am reușit la examen din prima. Aveam 18 ani și am căzut la examen, și n-a fost tocmai plăcut, ca orice căzătură. A fost usturător, a fost greu, cu lacrimi, cu durere ascunsă, că nu-mi venea să recunosc cât de tare mă doare. N-am stat niciun moment acasă. Mergeam pe străduțe și mă plimbam. Și mamei îi era mai greu decât îmi era mie.
Am aflat după, nu am aflat atunci. Mi-a fost sprijin, cum s-a priceput și ea, la vârsta ei, cu dragostea ei de mamă, să trecem peste, să mă încurajeze și să-mi aline suferința reală a unui eșec la un prim examen. Nu am stat acasă și m-am dus imediat să lucrez, la Teatrul Evreiesc de Stat. Am dat și acolo o formă de examen, de concurs, de audiție. M-am aruncat în vâltoare, am înotat în ape adânci, deși nu prea știam să înot. La 18 ani, aspiram către… Voiam să devin actriță. În ce fel, cum, era o poveste lungă. Se repeta, în fiecare an, cu fiecare generație, în forme diferite.
Vorbim de o poveste care s-a petrecut acum 43 de ani. Eu acum am 61 de ani. Eram speriată, nesigură pe piciorușele mele. Aveam toate motivele să fiu nesigură, nu știam prea multe. Cred în educație, în învățătură, în a săpa mai adânc”, a povestit Maia Morgenstern.
„Am avut o copilărie complicată, marcată de lipsuri, de nevoi”
Actrița a continuat seria de dezvăluiri, iar David Dobrincu, în vârstă de 12 ani, era fascinat de tot ce auzea. Maia Morgenstern a povestit și despre greutățile din copilărie, atunci când se uita cu ciudă când un alt copil avea un sandwich mai bun decât al ei.
„Tot ce am trăit, tot ce am învățat, tot ce am avut sau n-am avut în copilărie a șlefuit gema care sunt astăzi, un fel de piatră.
Am avut o copilărie complicată, marcată de lipsuri, de nevoi. Niciodată spirituale, niciodată culturale, niciodată la nivel de cunoaștere, de atenție, de căldură, de îngrijire, de energie, de timp și de atenție, pe care părinții mei, familia mea mi-au dăruit-o. Lipsuri materiale, evident. Îmi doream tot felul de chestii. Muream de ciudă când cei de-o seamă cu mine, colegii mei, aveau un sandwich mai bun ca al meu, sau un costum de jeans, sau bentiță față de cum aveam eu.
„Sufeream, îmi era ciudă și mă burzuluiam”
Sufeream, îmi era ciudă și mă burzuluiam. Nu aveam televizor. Tata nu îngăduia televizor acasă. Asta mi-a permis să citesc mai mult. Nu am fost un copil care să citească ușor, să fiu un geniu. S-au luptat cu mine mult. De ce să citesc eu când adoram să-mi citească mama? Adoram vocea mamei și felul în care citea. O adoram. Învățam pe dinafară ce îmi citea mama. Apoi stăteam cu ochii în carte și ”citeam”, însă uitam să dau pagina. Tata a fost cel care a stat acasă prin forța lucrurilor.
Mama mergea la muncă, era informatician. Unul dintre primii informaticieni ai țării acesteia, în 1970, când s-a înființat Institutul ICI.
Odată, am făcut o boală a copilăriei și tata îmi citea, și mă păzea să nu mă scarpin, iar el, la un moment dat, a obosit și am citit singură. Și, de atunci, cineva nu s-a mai oprit. Și evadez în lectură… Ce jocuri aveam, dar tot timpul aveam ce să fac. Cum aș fi făcut să termin lecțiile mai repede. Fără mama, nu puteam să fac lecții. Părinții mei m-au învățat cum să învăț. Teatrul radiofonic era important, neavând televizor, și nu aveam ce să discut cu cei de vârstă mea.”
Foto: Alexandru Berceanu
Actrița provine dintr-o familie de matematicieni evrei, Usher și Sara Morgenstern. Părinții ei au căutat să îi ofere întotdeauna dragostea de care ea avea nevoie.
„Tata îmi domolea lăcomia. Când primeam câte o păpușă, o tundeam, îi căutam mecanismul. Idealul era să facă mama. Să le desenez, machiez, să le fac gene, să le tai unghiile și le tăiam degetele cu totul și, apoi, voiam altă păpușă. Voiam să merg la Gradina Botanică. Era unul din visurile mele. La mare, și în timp de iarnă. Copilăria mea mi-a fost marcată de lipsuri serioase, iar părinții încercau să suplinească cu mersul la teatru sau cinemateca. Am fost la cinematecă de când eram foarte mică. Prietenii de familie spuneau că mă chinuiesc. Dar eu înțelegeam. Mi-am dorit foarte mult să am copii, pentru că, în copilărie, nu am avut frați. Mi-am dorit un animăluț, un cățel. Acum, nu am timp și atenție”, a povestit actrița.
„Eram de o lăcomie fără margini”
Și a continuat: „Teatrul radiofonic ascultam și a dezvoltat în mine fantezia, imaginația. Nu vedeam și trebuia să creez în imaginație castele, plajă, etc. În fața blocului, pe străduțe, jucam șotronul, „de-a v-ați ascunselea”, cățăratul prin pomi, julitul genunchilor, pe timpul verii. Vara, în special. „Baba oarba”, „ursul doarme”, tot felul de jocuri ale copilăriei, cu cântecele, cu alegeri. „Am pierdut o batistuță”, jocuri de atenție, în care alergai și erau de mișcare și atenție. Săream coarda. Era un exercițiu fizic foarte bun, cu figuri, cu picioarele încrucișate, etc. Era jocul „țările”. Ne adunam mulți copii și jucam cu o minge. Fiecare eram numit după o țară. Foarte viu, antrenant, joc de mișcare. Cel mai mare vis în copilărie: îmi doream păpuși. Să fie multe! Eram de o lăcomie fără margini.”
