Florin Cîţu, audiat la DNA în dosarul achiziţiei de vaccinuri anti-COVID: „Mi-am exercitat atribuțiile respectând legea”

Florin Cîţu, audiat la DNA în dosarul achiziţiei de vaccinuri anti-COVID: „Mi-am exercitat atribuțiile respectând legea”

Fostul premier Florin Cîţu a ajuns miercuri dimineață, 6 decembrie, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a fi audiat în dosarul achiziţiei de vaccinuri din pandemie. După aproximativ 20 minute, el a ieșit.

UPDATE ora 10:20: „Mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru cu respectarea legislației în vigoare. Nu pot să vă dau alte detalii”, a spus Florin Cîțu după ce a ieșit de la audieri, apoi s-a urcat în mașină și a plecat.

Știrea inițială: Fostul premier a ajuns la DNA în jurul orei 10.00. „Nu vreţi să aşteptăm un pic să mergem înăuntru şi după vedem ce se întâmplă acolo, vorbim”, le-a spus Florin Cîţu jurnaliștilor care îl așteptau, potrivit news.ro. El a repetat că intră să vadă despre ce este vorba şi apoi va vorbi.

Cîțu, Mihăilă și Voiculescu, în vizorul DNA

Pe 23 noiembrie, DNA a cerut Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunității fostului premier PNL Florin Cîţu, senator, şi a foştilor miniştri ai sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii de la USR. Procurorii i-au acuzat de „abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv, complicitatea”, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID.

Procurorii anticorupție au precizat că în perioada ianuarie-mai 2021, adică în pandemie, au fost cumpărate peste 52,8 milioane de doze de vaccin anti-COVID în plus față cele necesare, iar prejudiciul depășește un miliard de euro, la care se adaugă TVA.

În cazurile lui Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, cel care trebuia să se pronunțe pe tema cererii DNA a fost președintele Klaus Iohannis, întrucât cei doi nu erau parlamentari. Pe 27 noiembrie, șeful statului a aprobat cererea de ridicare a imunității, care a fost trimisă la Ministerul Justiției.

Două zile mai târziu, pe 29 noiembrie, Senatul a aprobat ridicarea imunității și pentru Florin Cîțu, astfel încât fostul premier liberal să poată fi anchetat în dosarul vaccinurilor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *