Florin Spătaru, întrebat dacă va continua lupta între PSD și PNL: Din punctul meu de vedere, nu. În ciuda unor diferențe normale de ideologie, am reușit să asigurăm o guvernare coerentă (VIDEO)

Florin Spătaru, întrebat dacă va continua lupta între PSD și PNL: Din punctul meu de vedere, nu. În ciuda unor diferențe normale de ideologie, am reușit să asigurăm o guvernare coerentă (VIDEO)

PSD și PNL au reușit să asigure o guvernare coerentă, în ciuda unor diferențe normale de ideologie, a declarat social-democratul Florin Spătaru, consilier al premierului Marcel Ciolacu și fost ministru al Economiei, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

 

Florin Spătaru, pe B1 TV, despre relația dintre PSD și PNL

 

Întrebat dacă este de părere că va continua lupta între PSD și PNL, social-democratul a spus: „Din punctul meu de vedere, nu, și cred că ceea ce am demonstrat în ultimii ani, din momentul în care Partidul Social Democrat a venit la guvernare împreună cu Partidul Național Liberal, este tocmai faptul că, în ciuda unor diferențe normale de ideologie, totuși, am reușit să asigurăm o guvernare coerentă și să putem să mergem mai departe”.

„Înțeleg că domnul Sighiartău pare oarecum frustrat de faptul că s-a creat această alianță, dar trebuie să țineți cont că Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal au mers și în trecut, în anumite perioade, au mers împreună și cred că rezultatele s-au văzut”, a adăugat Florin Spătaru.

 

„Ar trebui să dăm deoparte toate aceste diferențe”

 

„Eu cred că ar trebui să dăm deoparte toate aceste diferențe și toate aceste nemulțumiri locale și să ne uităm la interesul general al României, pentru că de fapt așa ne vor judeca oamenii, și haideți să îi lăsăm pe români să analizeze și să voteze așa cum cred”, a continuat Florin Spătaru.

Întrebat care a fost marele argument pentru formarea alianței, el a spus: „Stabilitate politică, continuarea programelor inițiate încă din 2021-2022, care au o finalitate pe termen lung, și încrederea românilor că această alianță PSD-PNL poate să susțină România pe parcursul european pe care ne-am angajat”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *