Fluviul Mississippi – ce trebuie să știi despre el și câte state străbate

Fluviul Mississippi – ce trebuie să știi despre el și câte state străbate

Viața pe Terra ar fi imposibilă dacă nu ar exista apă. Din acest motiv, oamenii au căutat de-a lungul istoriei să se stabilească și să construiască așezări cât mai aproape de o sursă de apă potabilă. Fluviile reprezintă nu doar o sursă vitală de apă pentru țările pe care le traversează, ci au fost și continuă să fie și un element vital al istoriei continentului nord-american, iar unul dintre acestea este Mississippi.

Vorbim despre unul dintre cele mai importante sisteme hidrografice ale lumii atât ca mărime și diversitate biologică, cât și ca productivitate. Putem afirma fără teama de a greși că Mississippi este chiar mai mult decât o simplă apă curgătoare. Este o adevărată poveste în mișcare, care are o istorie îndelungată și un impact socio-economic major și care a captivat imaginația oamenilor de-a lungul timpului. De aceea, ne-am propus ca în acest articol să explorăm fluviul supranumit „Mighty Miss” și să descoperim împreună cele mai importante și mai interesante informații despre acest habitat unic.

Scurt istoric al fluviului Mississippi

În secolul al XVI-lea, fluviul a servit drept barieră care i-a ajutat pe coloniștii europeni să formeze granițele pentru Noua Spanie, Noua Franța și primele State Unite. De asemenea, aceștia l-au folosit ca arteră vitală de transport și legătură de comunicare.

Cuvântul Mississippi însuși este o reflectare a istoriei complicate și a amprentei culturale diverse pe care fluviul a lăsat-o în urmă. Originea sa poate fi urmărită mult în trecut, în timpul erupțiilor vulcanice din Antichitate, atunci când a început să se formeze o parte a regiunii care astăzi poartă numele regiunii de nord-vest a statului Minnesota. Pe măsură ce timpul trecea se forma un curs de apă puternic, care ulterior avea să devină cunoscut sub numele actual Mississippi. În timpul colonizării europene a Americii de Nord, fluviul a devenit o arteră vitală pentru comerț și transport, deschizând calea pentru expansiunea spre vest.

Al doilea fluviu ca mărime din America de Nord

Mississippi (n.n. – în engleză Mississippi River) este un fluviu din America de Nord, care are o lungime totală de aproximativ 3.766 kilometri, fiind al doilea ca mărime din această parte a continentului, după Missouri, care are o lungime de circa 4.087 kilometri.

În aceste condiții, fluviul Mississippi este cel de-al treisprezecelea cel mai mare fluviu la nivel mondial din punctul de vedere al cantității de apă pe care o drenează în Golful Mexic, care este o mare marginală a Oceanului Atlantic. În cea mai mare parte a sa, fluviul nord-american udă teritoriul Statelor Unite ale Americii, în timp ce, spre exemplu, în Canada, acoperă doar aproxmativ 1% din teritoriu.

La izvoare, Mississippi are o adâncime de 0,9 metri. Adâncimea medie între Saint Paul și Saint Louis este cuprinsă între 2,7 și 3,7 metri, în timp ce partea cea mai adâncă este Lacul Pepin, care are o adâncime medie de 6-10 metri și o adâncime maximă de 18 metri, relatează enciclopedia online Wikipedia. Între Saint Louis, unde râul Missouri se varsă în Mississippi, și Cairo (Illinois), adâncimea este în medie de 9 metri, iar în aval de Cairo, după confluența râului Ohio, adâncimea medie este de 15-30 de metri. Cea mai mare adâncime a fluviului Mississippi este de circa 61 de metri adâncime, în apropiere de New Orleans.

De unde izvorăște fluviul Mississippi

Fluviul nord-american poate fi împărțit în trei secțiuni: Upper Mississippi, adică porțiunea de la izvoare și până la confluența cu râul Missouri, Middle Mississippi, secțiunea în aval de la Missouri și până la râul Ohio, și Lower Mississippi, care definește cursul cuprins între Ohio și Golful Mexic.

Fluviul izvorăște din lacul Itasca din statul Minnesota sub forma unui pârâu cu o lățime de 5 metri și se varsă în Golful Mexic printr-o deltă largă. Aceasta se întinde de-a lungul coastei de sud a Louisianei, pe o suprafață de 28.600 km², fiind cea mai mare gură de vărsare din lume, scrie Science Direct. Între punctul de unde izvorăște și până la vărsarea în Golful Mexic, fluviul Misissippi are o diferență de nivel de 1.475 de metri.

Cantitatea de sediment pe care fluviul o aduce în fiecare zi este de 1,5 milioane de tone. Aproape de vărsare, cursul fluviului se desparte în cinci brațe principale pe teritoriul a trei state, și anume Louisiana, Arkansas și Tennessee.

Câte state străbate fluviul Mississippi

Mississippi străbate circa 40% din teritoriul Statelor Unite ale Americii

Mississippi străbate circa 40% din teritoriul Statelor Unite ale Americii, ceea este echivalentul a 1,2 milioane km2. De asemenea, Mississippi acoperă 1/8 din suprafața întregului continent. Interesant este faptul că au fost realizate numeroase studii în urma cărora s-a ajuns la concluzia că fluviul și-ar continua cursul încă vreo 2.000 de kilometri sub forma unui curent marin, până pe coastele Cubei. Înainte de vărsare, Mississippi străbate sau mărginește zece state americane: Louisiana, Mississippi, Arkansas, Tennessee, Kentucky, Missouri, Illinois, Iowa, Wisconsin și Minnesota. În același timp, servește pe post de sursă de apă potabilă pentru peste 18 milioane de oameni din 110 comitate și mai bine de 60 de orașe de pe întregul teritoriu al Statelor Unite ale Americii, potrivit EarthEclipse.

De unde provine numele Mississippi

Numele de Mississippi își are originea în cuvântul misi-ziibi, care se traduce prin „mare apă”. Acest termen provine din limba vorbină de indienii Anishinaabe, un grup format din triburile Odawa, Ojibwe, Potawatomi, Oji-Cree și Algonquin, care trăiesc în regiunile de nord ale Canadei și ale Statelor Unite ale Americii. Denumirea actuală a fluviului, care este folosită astăzi, provine de la Messipi, care este redarea în limba franceză a cuvântului misi-ziibi.

De asemenea, indienii vorbitori de limbă algonkiană se refereau la fluviu folosind cuvântul Mech-e-se-be, care se traduce prin „Tatăl apelor”. Robert Cavalier Sieur de La Salle, explorator și comerciant francez din secolul al XVII-lea, a fost cel care a desenat o hartă a acestei regiuni în care a folosit expresia „Tatăl apelor” pentru a se referi la fluviul Mississippi, în 1695.

15 curiozități despre fluviul Mississippi

Cei mai vechi locuitori au fost amerindienii, vânători și culegători din Epoca de Piatră. Odată cu schimbările radicale ale climei, treptat, triburile și-au înlocuit cultura nomadă cu viața stabilită de agricultori și comercianți. Astăzi, în bazinul Mississippi locuiesc triburile Cheyenne, Sioux, Ojibwe, Potawatomi, Ho-Chunk, Fox, Kickapoo, Tamaroa, Moingwena, Quapaw și Chickasaw
Exploratorii spanioli au ajuns în Mississippi în 1540, însă francezii au fost cei care au stabilit acolo prima așezare permanentă. Fort Rosalie, care este și cea mai veche așezare permanentă, se numește acum Natchez și a fost construită de francezi în 1716.
Spaniolul Hernando De Soto a fost primul explorator european care a ajuns în Mississippi. Potrivit EarthEclipse, exploratorii francezi Louis Jolliet și Jacques Marquette i-au călcat pe urme lui De Soto și au navigat și ei pe Mississippi către sud, în secolul al XVII-lea.
Studiile geologice estimează că Mississippi ar avea o vechime de 60.000 de ani.
Râul Mississippi eliberează peste 15,5 milioane de litri de apă în Golful Mexic în fiecare secundă.
Pentru ca o picătură de apă să parcurgă toată lungimea râului Mississippi ar fi nevoie de 90 de zile.
În punctul său cel mai lat, fluviul Mississippi are peste 11 km lățime.
Există cel puțin 130 de poduri care traversează fluviul Mississippi. Numărul exact al acestora nu poate fi specificat cu exactitate deoarece unele pot fi în plin proces de construcție sau sunt mici și nedeclarate, în timp ce altele sau în stare avansată de degradare.
Unele dintre poduri, așa cum este cazul lui „Stone Arch” din Minneapolis, datează din anii 1800, altele, cum ar fi „Poplar Street”, au fost construite în a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar noi poduri au fost ridicate în secolul al XXI-lea. Cel mai înalt pod peste râul Mississippi este „Podul Horace Wilkinson”, iar cel mai lung este „Greenville”.
Fluviul curge cu diferite viteze de-a lungul cursului său din cauza meandrelor naturale și a schimbărilor provocate de om.
În 1930, Fred Newton a devenit primul om care a înotat pe toată lungimea fluviului Mississippi. Acesta a avut nevoie de aproximativ cinci luni să înoate între Minnesota și New Orleans. Acest record a figurat mai bine de 70 de ani în Cartea Recordurilor Guinness ca cea mai lungă înot. În 2002, slovenul Martin Strel a reușit aceeași performanță în „doar” 68 de zile.
Primul restaurant plutitor McDonald’s a fost construit pe fluviul Mississippi în 1980 și a fost funcțional vreme de 20 de ani înainte să fie dezafectat.
Podul „Lake Pontchartrain Causeway” din Louisiana are o lungime de 39 kilometri, fiind cel mai lun pod construit peste o apă.
Pe 22 iulie 1922, Ralph Samuelson, un aventurier din Minnesota, și-a legat două scânduri din lemn de pin de picioare și a făcut prima demonstrație de schi nautic din lume pe Lacul Pepin de pe fluviul Mississippi.
În apele fluviului Râul Mississippi trăiesc peste 260 de specii de pești, notează Facts.net. Acestea reprezintă 25% din totalul de specii care se regăsesc în America de Nord.

Foto:123rf.com/Shutterstock

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *