Un învățător din Buzău a fost acuzat de hârțuire sexuală. Ce sentință a primit

Un învățător din Buzău a fost acuzat de hârțuire sexuală. Ce sentință a primit

Un învățător din Școala Gimnazială Măgura, județul Buzău, a fost acuzat de hărțuire sexuală împotriva unei eleve, în perioada 2022-2023.

 

Ce au decis judecătorii

Judecătoria Pătârlagele a emis o sentință de 3 ani de închisoare cu suspendare împotriva cadrului didactic. Însă aceasta nu este definitivă, fiind contestată printr-un apel către instanța superioară.

Sentința impune și măsuri complementare, precum supravegherea pe o perioada de 4 ani a învățătorului. De asemenea, acesta va trebui să participe la un program de reintegrare socială, sub supravegherea Serviciului de Probațiune Buzău.

Judecătorii au decis ca învățorul să furnizeze probe biologice pentru a fi introduse în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare și să plătească daune morale victimei, în valoare de 25.000 de lei.

Dosarul penal a fost deschis în octombrie 2023

 

„IPJ Buzău a fost sesizat (…) cu privire la un conflict apărut între un cadru didactic şi părintele unui eleve pe fondul unor suspiciuni de agresiune sexuală asupra fiicei acestuia, fapte care s-ar fi petrecut în perioada septembrie 2022 – septembrie 2023.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie rurală Pârscov. Sub coordonarea procurorilor, a fost întocmit un dosar penal pentru viol, urmând a se continua cercetările pentru clarificarea situaţiei şi luarea măsurilor legale”, a declarat la acel moment, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Mari Vrapciu.

 

Directoarea școlii, Petruța Popescu, a afirmat în timpul anchetei că învățătorul nu fusese implicat anterior într-un incident de felul acesta, potrivit click.ro.

 

„Un părinte a intrat în incinta instituţiei de învăţământ fără acordul conducerii aducând acuze unui coleg.

Nu pot să vă spun mai multe, este o anchetă în desfăşurare, colegul meu, domnul învăţător are o vechime în muncă de aproape 20 de ani, ne cunoaştem de foarte mult timp, un profesionist apropiat de elevi, apropiat de părinţi, de viaţa şcolii în general. Nu ştim de unde au plecat lucrurile acestea.

Aşteptăm rezultatul final al anchetei”, a declarat în acea perioadă, directoarea Şcolii Gimnaziale Măgura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *