Forțele ruse au atacat Odesa cu o rachetă balistică. A fost ucisă o persoană și a fost avariată infrastructura civilă

Forțele ruse au atacat Odesa cu o rachetă balistică. A fost ucisă o persoană și a fost avariată infrastructura civilă

Forțele ruse au tras o rachetă balistică asupra orașului Odesa, sâmbătă, într-un atac soldat cu moartea unui bărbat și cu pagube la nivelul infrastructurii civile, au anunțat forțele ucrainene din sudul țării, citate de Unian și Kanal24, potrivit Agerpres.

 

Odesa, atacată cu o rachetă balistică

 

Racheta lansată de forțele ruse a lovit o instalație de utilitate publică. În atac a fost ucis un angajat civil, iar echipamentele și clădirea administrativă au fost avariate, spun forțele ucrainene.

Conform evaluărilor ucrainene, este posibil să fi fost vorba de o rachetă de tip Iskander-M.

În general, forțele ruse atacă Odesa cu drone Shahed sau rachete Kh-59, însă uneori utilizează și rachete balistice, cum s-a întâmplat și pe 15 martie, într-un atac în care au fost ucise 20 de persoane, iar jumătate din orașa rămas fără curent electric, a mai declarat armata ucraineană.

 

Forțele ruse au atacat și alte zone din Ucraina

 

În noaptea de vineri spre sâmbătă a fost atacat și Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Forțele ruse au folosit atât rachete, cât și drone, au precizat autoritățile ucrainene, potrivit AFP.

Regiunea Harkov a fost atacată și sâmbătă după-amiază. Guvernatorul regional spune că a fost ucisă o persoană și o alta a fost rănită, fiind totodată „deteriorate infrastructuri civile”.

Tot sâmbătă după-amiază, forțele ruse au efectuat lovituri asupra regiunii Donețk, omorând o persoană și rănind alte două.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *