Forțele ruse au intensificat utilizarea ilegală a gazelor lacrimogene pentru a „curăța” tranșeele din est, pe măsură ce înaintează, spune armata ucraineană

Forțele ruse au intensificat utilizarea ilegală a gazelor lacrimogene pentru a „curăța” tranșeele din est, pe măsură ce înaintează, spune armata ucraineană

Armata ucraineană afirmă că Rusia a intensificat pe front utilizarea ilegală a substanțelor chimice, precum gazele lacrimogene, pentru a încerca să „curețe” tranșeele, în contextul în care începe să facă progrese mai mari în estul Ucrainei, la mai mult de doi ani de la începutul invaziei pe scară largă, relatează miercuri, 17 aprilie, Reuters.

Agenții chimici antirevoltă, cum ar fi gazele lacrimogene, sunt interziși pe câmpul de luptă de către Convenția internațională privind armele chimice, pe care atât Rusia, cât și Ucraina au semnat-o.

În timp ce civilii pot scăpa, de obicei, de gazele lacrimogene folosite pentru a dispersa participanții la revoltele sau protestele din orașe, soldații blocați în tranșee fără măști de gaze trebuie fie să fugă sub tirul inamicului, fie să riște să se sufoce cu gazul.

Infanteristul ucrainean cu indicativul „Ray” povestește că și-a pus rapid masca de gaze după ce o dronă rusă care zbura deasupra tranșeelor lui, pe frontul de est, a lansat o grenadă cu gaze lacrimogene.

„Este ca spray-ul cu piper, îți face ochii să lăcrimeze. Nu este letal, dar te afectează și te pune la pământ. Face foarte dificil să-ți îndeplinești îndatoririle odată ce l-ai inhalat”, a declarat el, pentru Reuters, despre atacul pe care l-a trăit în luna ianuarie.

Colonelul Serhii Pakhomov, șeful interimar al forțelor militare ucrainene de apărare atomică, biologică și chimică, afirmă că Ucraina a înregistrat aproximativ 900 de utilizări ale agenților antirevoltă de către forțele ruse în ultimele șase luni, din totalul celor peste 1.400 de utilizări semnalate după debutul invaziei din februarie 2022.

Rusia a folosit în principal grenade de mână K-51, VOH și RH-VO încărcate cu CS, CN și alte gaze, a precizat colonelul. Armata ucraineană a susținut anterior că forțele rusești au folosit, de asemenea, cloropicrin, care a fost folosit ca gaz toxic și în Primul Război Mondial.

Ambasada Rusiei în Olanda, unde își are sediul Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), a afirmat, într-un mesaj publicat în ianuarie pe rețeaua de socializare X, că acuzațiile privind utilizarea de către Rusia a grenadelor cu gaz CN se bazează pe informații neconfirmate. Ministerul rus al Apărării nu a răspuns unei solicitări de a face precizări.

Moscova a acuzat și ea anterior forțele ucrainene că au folosit arme chimice, lucru pe care Kievul îl neagă. Reuters menționează că nu a reușit să verifice în mod independent utilizarea substanțelor chimice interzise de către niciuna dintre părți.

Exerciții cu măști de gaze

500 de soldați ucraineni au avut nevoie de ajutor medical după ce au fost expuși la substanțe toxice pe câmpul de luptă și cel puțin un militar a murit după ce s-a sufocat cu gaze lacrimogene, a declarat Pakhomov.

„În plus față de demoralizare, persoana își pierde capacitățile fizice – nu poate vedea, nu poate respira, totul este iritat”, a spus el. „Da, este temporar, dar este exact momentul pe care inamicul îl poate folosi pentru a prelua această poziție sau alta”, a adăugat colonelul ucrainean.

Armata ucraineană distribuie măști de gaze și efectuează exerciții pentru a pregăti soldații să-și apere poziția în timpul unor astfel de atacuri.

În cadrul unui astfel de exercițiu desfășurat în apropiere de Harkov, instructorii au spus agenției de știri că măștile de gaze ajută la protejarea trupelor de aproape toate otrăvurile de pe câmpul de luptă, dar durata de expunere poate avea un impact asupra eficienței lor.

Forțele ruse, care au ocupat 18% din teritoriul ucrainean, avansează încet, dar constant în regiunile estice ucrainene, după luni de lupte sângeroase.

Volodimir, un doctor în vârstă de 37 de ani care lucrează la un punct de stabilizare medicală din regiunea Donețk, spune că în ultima vreme cazurile de atacuri cu gaze lacrimogene s-au intensificat, el văzând în medie doi soldați pe săptămână.

Aceștia se plâng de atacuri cu gaz cu caracteristici diferite – incolor, albastru sau verde – și cu un miros chimic puternic.

„Simptomele – arată ca o iritație (…) este ca un gaz lacrimogen sau ceva de genul acesta”, a spus medicul, fără a putea identifica substanța exactă.

Natalia Khovanets, în vârstă de 53 de ani, asistentă șefă la o unitate medicală a armatei ucrainene într-o zonă împădurită din regiunea Luhansk (aflată sub ocupație în cea mai mare parte), povestește că acolo au tratat soldați care au fost loviți de grenade lacrimogene lansate de o dronă rusească.

„Simptomele pe care le-am văzut au fost amețeli, gust amar… acestea sunt simptome ușoare. Asta însemna că ne puteam descurca să-i tratăm singuri”, a precizat ea.

Un oficial al OIAC, care investighează presupusa utilizare a substanțelor chimice ca arme, a declarat pentru Reuters că nu a primit nicio cerere de investigație sau de asistență tehnică legată de utilizarea substanțelor chimice interzise în război.

„Cu toate acestea, utilizarea ca arme a agenților chimici de combatere a revoltelor de către trupele ruse a fost dezbătută pe larg”, la recentele reuniuni ale organizației, a spus oficialul, vorbind sub protecția anonimatului din cauza sensibilității subiectului.

Sarcina de a documenta fiecare caz de presupusă utilizare a substanțelor chimice toxice revine unor grupuri speciale din cadrul armatei ucrainene, care colectează probe și mostre de sol contaminat pentru laboratoarele de teren, iar apoi le transmit serviciilor ucrainene de securitate.

Pakhomov mai afirmă că cele 1.400 de cazuri înregistrate sunt probabil o subestimare considerabilă, deoarece tirurile de artilerie grea și luptele deseori împiedică grupurile speciale să viziteze tranșeele, ceea ce face ca documentarea și tragerea la răspundere să fie mai greu de realizat.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *