Fost şef al CIA: Daca Rusia obţine victoria în Ucraina, Republica Moldova va fi următoarea ţintă

Fost şef al CIA: Daca Rusia obţine victoria în Ucraina, Republica Moldova va fi următoarea ţintă

Generalul David Petraeus, fost director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), a avertizat, într-un interviu pentru CNN, că dacă Vladimir Putin își îndeplinește obiectivele în Ucraina, atunci Rusia „va lua la țintă” Republica Moldova sau unul dintre statele baltice, transmite Digi24.

David Petraeus a precizat că Rusia nu se va opri în Ucraina şi a dezvăluit următoarele ţinte ale lui Putin.

„Dacă Rusia obține victoria, dacă Putin va reuși să-și îndeplinească obiectivele foarte mari în Ucraina, nu se va opri acolo. Moldova va fi următoare luată la țintă, poate unul dintre statele baltice sau altele. Henry Kissinger, înaintă să moară, a spus că apărarea NATO acum începe la granița dintre Ucraina și Rusia și sunt total de acord cu asta”, a spus fostul șef al CIA.

Acesta a mai spus că, în opinia sa, conflictul din Congresul SUA privind finanțarea pentru Ucraina se va rezolva la un moment dat.

„Există o majoritate bipartită foarte puternică în Senat, și de asemenea destul de substanțială în Cameră, care vrea să aprobe ajutorul pentru Ucraina. Însă dinamica din cadrul Camerei (Reprezentanților) este cea care îngreunează demersul. (…) Cred că acest lucru se va rezolva. Întrebarea este «Când?». Cât va mai putea continua Ucraina înainte să putem reporni motoarele, având deja o sumă foarte substanțială oferită – 44 miliarde de dolari nu este ceva trivial – însă este și foarte accesibilă. Luați în considerare faptul că este pe doi ani de zile, în care avem un buget al apărării de 1,7 mii de miliarde de dolari. Este foarte necesară aceasta, o chestiune cât se poate de «bun versus rău»”, a adăugat Petraeus.

Putin “won’t stop there” if Russia wins in Ukraine, says fmr US spy chief David Petraeus. “Moldova will be the next in the crosshairs, or perhaps one of the Baltic states,” he warns. pic.twitter.com/bmZiXXf2SG

— Christiane Amanpour (@amanpour) January 6, 2024
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *