Fostul Palat BCR din centrul Capitalei va fi transformat într-un hotel de 5 stele de una dintre cele mai bogate familii din Israel. La cât se ridică investiţia

Fostul Palat BCR din centrul Capitalei va fi transformat într-un hotel de 5 stele de una dintre cele mai bogate familii din Israel. La cât se ridică investiţia

Monumentul istoric Palatul Oscar Maugsch, cunoscut şi ca Palatul BCR, va fi transformat într-un hotel de 5 stele de familia Dayan, aflată în topul celor mai bogate familii din Israel, în urma unei investiţii estimate la 20 de milioane de euro, informează Profit.ro.

Familia Dayan a cumpărat clădirea istorică din Piaţa Universităţii pentru un preţ total la aproape 28 de milioane de euro, suma tranzacţiei a depăşind cu aproape 40% valoarea de evaluare, care a fost de 20 de milioane de euro, potrivit sursei citate.

Proprietarii vor să mai investească încă aproximativ 20 de milioane de euro în consolidarea, restaurarea şi recompartimentarea palatului, cu scopul transformării într-un hotel de 5 stele.

Hotelul va avea un număr total de aproximativ 157 de camere, dispuse pe trei etaje şi mansardă. La parter, curtea interioară dintre Corpurile A şi B va fi acoperită cu un luminator din sticlă, fiind transformată în lobby-ul de acces al hotelului.

Parterul va mai include spaţii pentru restaurante, sala de evenimente, săli de meeting, iar la subsol va fi o zonă SPA, conform documentelor înaintate de investitor autorităţilor.

Imobilul este înscris în Lista Monumentelor istorice cu denumirea Banca Comercială Română, fostul Palat al Societăţii de Asigurări „Generala”, datând în 1906. Clădirea este monument istoric Clasa A.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *