Fostul președinte italian Giorgio Napolitano a murit, la vârsta de 98 de ani. Mesajul de condoleanțe transmis de Papa Francisc

Fostul președinte italian Giorgio Napolitano a murit, la vârsta de 98 de ani. Mesajul de condoleanțe transmis de Papa Francisc

Fostul președinte italian Giorgio Napolitano, un ex-comunist care și-a ajutat țara să treacă prin criza datoriilor din 2011, a încetat din viață vineri, 22 septembrie, la vârsta de 98 de ani, informează Reuters.

Condoleanțe au fost transmise din partea premierului italian Giorgia Meloni, a altor politicieni, a Vaticanului și nu numai.

“Îmi amintesc cu recunoștință întâlnirile personale pe care le-am avut cu el, în timpul cărora i-am apreciat umanitatea și limpezimea în a face cu corectitudine alegeri importante, mai ales în momente delicate pentru viața țării”, a scris Papa Francisc, într-un mesaj de condoleanțe adresat soției lui Napolitano, Clio Bittoni.

Napolitano a avut o relație strânsă cu regretatul Papă Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger), predecesorul lui Francisc, și a fost una dintre puținele persoane care au fost avertizate în avans de demisia șocantă a lui Ratzinger, în februarie 2013.

Președinția italiană are, de obicei, un rol în mare parte ceremonial, dar Napolitano și-a folosit puterile la sfârșitul anului 2011 pentru a evita o criză, numindu-l pe Mario Monti, fost tehnocrat al Comisiei Europene, în fruntea guvernului de la Roma, după demisia premierului Silvio Berlusconi, în urma unei dispute legate de reducerea cheltuielilor.

Doi ani mai târziu, a depășit un alt impas, când a instalat o largă coaliție sub conducerea politicianului de centru-stânga Enrico Letta, în urma unor alegeri parlamentare neconcludente.

Napolitano a devenit președinte al Italiei în 2006 și a fost ales pentru un al doilea mandat, de șapte ani în 2013, lucru fără precedent. El a demisionat în 2015, invocând vârsta sa.

În timpul carierei sale politice, care a început la începutul anilor 1950, Napolitano a fost ales în Parlamentul italian și în Parlamentul European și a ocupat funcțiile de ministru de interne și de președinte al camerei inferioare a parlamentului.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *