Franța: Doi bărbați care au ucis în bătaie un șofer de autobuz care le-a cerut să poarte mască, condamnați la închisoare

Franța: Doi bărbați care au ucis în bătaie un șofer de autobuz care le-a cerut să poarte mască, condamnați la închisoare

Decizia de condamnare la 15, respectiv 13 ani de închisoare a celor doi agresori a fost luată de un tribunal din Pau, în regiunea Pyrenees-Atlantiques din Franța, joi 21 septembrie. În iulie 2020, aceștia au ucis în bătaie un șofer de autobuz din orașul francez Bayonne, care le-a cerut să poarte corect masca de protecție, informează BBC.

Wyssem Manai și Maxime Guyennon, ambii în vârstă de 25 de ani, au fost condamnați pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Procurorii au declarat că șoferul, Philippe Monguillot, a fost atacat după ce a cerut unui grup mic de bărbați să îi arate biletele de călătorie și, de asemenea, să poarte corect masca de protecție. Atunci, doi dintre bărbați au început să îl lovească cu brutalitate pe șofer cu pumnii și picioarele, acesta căzând pe trotuar și lovindu-se la cap.

Șoferul, în vârstă de 59 de ani, tatăl a trei copii, a murit după cinci zile de spitalizare.

Procurorii ceruseră o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru cei doi bărbați care au fost condamnați la un tribunal din Pau, în regiunea Pyrenees-Atlantiques.

Veronique Monguillot, văduva șoferului ucis, s-a declarat revoltată că aceștia nu au primit condamnare pe viață.

Am cerut o justiție exemplară. Nu putem spune că am obținut-o, deși sunt condamnați. Să-i lăsăm să putrezească în închisoare. Mi-au ucis soțul, l-au ucis pe tatăl fiicelor mele. Viața mea s-a sfârșit de pe 5 iulie 2020.

Veronique Monguillot, văduva șoferului ucis:

Moartea bărbatului a șocat Franța, iar mii de oameni au participat la acel moment la un marș alb, ca omagiu adus lui Philippe Monguillot.

În urma incidentului, șoferii de autobuz din Bayonne au încetat să mai lucreze câteva zile. Operatorul de transport a precizat că aceștia vor reveni la locul de muncă luni în „condiții de securitate consolidate”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *