Fostul şef al Şcolii de Poliţie Câmpina, reținut pentru braconaj cinegetic

Fostul şef al Şcolii de Poliţie Câmpina, reținut pentru braconaj cinegetic

La data de 11 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au pus în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă fără drept.

„Cinci persoane au fost conduse la sediul unităţii de poliţie. Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada noiembrie-decembrie 2023, persoanele bănuite ar fi împuşcat, fără a deţine autorizaţie de vânătoare, mai multe exemplare de vânătoare”, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Ca urmare a percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate, în vederea expertizării, exemplare de vânat despre care există suspiciunea că ar proveni din braconaj cinegetic.

Totodată, au fost ridicate armele de vânătoare şi cartuşele aferente acestora.

Potrivit surselor citate, persoanele cercetate în cauză ar fi împuşcat mai multe căprioare.

Fostul director adjunct al Şcolii de Agenţi de Poliţie Câmpina, reținutÎn urma administrării probatoriului, faţă de trei bărbaţi – de 41, 45 şi 67 de ani – bănuiţi de comiterea faptelor, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Printre reţinuţi se află şi Emil Manta, fost director adjunct al Şcolii de Agenţi de Poliţie Câmpina, au precizat surse judiciare.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de pe lângă Judecătoria Câmpina, într-un dosar întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă fără drept.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *