Un sondaj printre utilizatorii platformei online Reddit a stabilit, anul trecut, care sunt cele mai urâte orașe din România. În fruntea acestui top, având drept criteriu impresia artistică a observatorului ocazional sau local, s-a situat Corabia, din județul Olt.
Printre argumentele invocate de participanții la sondaj s-au numărat atmosfera cenușie, drumurile proaste, clădirile în paragină și pustietatea de pe străzi. Frumusețea stă în ochii celui care privește, se spune. Dacă faci ochii mari, începi să înțelegi nedreptatea topului menționat mai sus. Nu există orașe urâte, există doar orășeni plictisiți.
Primele curse ale Independenței
Într-o zi cu soare de primăvară, lumina cade altfel peste vechea așezare de la kilometrul 630 al Dunării. Casele bătrânești acoperite cu țiglă, blocurile comuniste din centru, vrăbiile care fac gălăgie la parterul cuibului de berze, chiar și gropile din asfalt capătă un contur magic.
O barză își curăță cuibul pe un stâlp din Corabia
Nu e animația din București, top 10 orașe aglomerate din lume, potrivit unui studiu realizat de Tomtom. Nu e nici agresivitatea de metropolă. E liniște de stațiune balneară. Pe străzi circulă puține mașini, iar pe trotuare, puțini oameni. Pe băncile din parcuri, totuși, vezi localnici de toate vârstele. La fel, pe aleile zonei de agrement Faleza Dunării, familii cu copii, grupuri de prieteni sau oameni singuri au ieșit să se bucure de soare.
Localnicii se plimbă pe faleză
În partea asta a orașului ar fi trebuit să dai și peste alaiuri de turiști. Un port pentru ambarcațiuni mici a fost amenajat în Corabia cu bani europeni, în jur de 3 milioane de euro. De luna asta, vaporașul Independența, cumpărat de primăria orașului cu aproximativ 315.000 de euro, a început cursele pentru cei dornici să se plimbe pe apă.
Ambarcațiuni din portul turistic
Orașul cu două moașe fluviale
Dar înviorarea turistică a Corabiei, înviorare de care depinde și prosperitatea celor 16.000 de locuitori ai săi, stă în pixul a două instituții de stat, două „moașe” care să lanseze la apă orașul: Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu și Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați RA.
Vaporaș de agrement intră în port
Prima instituție este cea care ar trebui să se ocupe de „reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport naval”, astfel încât aici să poată andoca și navele de croazieră. Licitația pentru acest obiectiv , ale cărui costuri estimate se ridică la 300.000 de euro, a fost lansată anul trecut pe portalul de achiziții publice.
AFDJ Galați este responsabilă de partea privind decolmatarea Dunării, inclusiv în dreptul portului din Corabia, operațiune imperios necesară pentru ca apele să devină navigabile și pentru ambarcațiuni mari. Lucrările, în valoare de aproximativ 680.000 de euro, au fost atribuite, în martie, prin licitație, unei firme din Drobeta-Turnu Severin, Rapide Transport & Logistics SRL.
Atragerea turiștilor nu e o prioritate locală
Popescu monumental
Fără aceste îmbunătățiri, la Corabia, eventualii vizitatori pot ajunge doar cu mijloace terestre: trenul, autocarul sau mașina. Interesante la acest oraș nu sunt doar rămășițele antice: zidurile cetății dacice Sucidava și un cap de pod construit de romani prin anul 300, după Hristos, perfect conservat. Din păcate, panglica de la inaugurare n-a avut același noroc.
Interesant e că poți vedea, la pas, straturile timpului sub forma vestigiilor arhitecturale lăsate de o epocă sau alta. Hotelul Popescu sau Hotelul Împăratul Traian, cum l-au numit comuniștii, a fost ridicat în 1910, de un negustor de cereale.
Hotelul Împăratul Traian din Corabia
Clădirea gri, în stil neoromânesc, este încă în picioare, doar cu câteva geamuri lipsă. Marchiza de deasupra intrării și-a pierdut jumătate din petalele de sticlă albă și albastră, dar grația construcției, cu balcoane de piatră, coloane și stucaturi, e intactă.
Pe fereastra de la parter se vede desenul stângaci, executat în vopsea, al siglei impuse de comuniști: bustul împăratului Traian. Inițialele afaceristului care a construit hotelul, Nicolae Popescu, NP, sunt la etajul 1, împletite lângă decorațiunile exterioare. 20 de camere și o sală de cinematograf se aflau înăuntru.
După ce le-a fost retrocedat moștenitorilor, hotelul a fost scos la vânzare.
Hotel monument istoric, intrare
Ruine comuniste cu fantome capitaliste
La începutul secolului XX, Corabia era înfloritoare ca port comercial. După Al Doilea Război Mondial și schimbarea de regim, orașul a fost transformat în verigă a economiei socialiste. Și clădirile fostelor fabrici din acea perioadă au rezistat. Cea mai impunătoare ruină aparține Combinatului de Fibre Sintetice, una dintre multele victime ale privatizărilor din anii ‘90.
Stradă de case din Corabia
Din perioada postdecembristă. Corabia numără puține mărci urbane: câteva supermarketuri, cu designul lor în culori tari, un salon de evenimente în curs de amenajare pe malul Dunării, un hotel care seamănă cu alte hoteluri de provincie – rigips, tablă cutată, lavabil, termopane.
Un siloz amplasat nu departe de punctul de trecere a frontierei amintește că la Corabia a fost înființată o bursă de cereale, care a costat 1,2 milioane de euro, din care 380.000 de euro, fonduri europene.
„Deși ar fi trebuit să revoluționeze comerțul într-o regiune în care se produc foarte multe cereale, Bursa de Cereale Corabia, ridicată cu fonduri europene în județul Olt, nu a funcționat deloc”, observa un europarlamentar român, într-o întrebare adresată Comisiei Europene, în 2019. „Patru operatori economici închiriază birouri în clădirea care adăpostește Bursa de Cereale Corabia”, a răspuns Comisia.
Inaugurată solemn în 2014, SC Bursa de Cereale SRL Corabia avea drept acționari Bursa Română de Mărfuri (50 la sută din acțiuni), Consiliul Județean Olt (25 la sută din acțiuni) și Primăria Corabia (25 la sută din acțiuni). După șapte ani, Tribunalul Olt a dispus dizolvarea societății (dosarul nr. 1841/104/2021).
Straturile contemporane din istoria Corabiei sunt impregnate, iată, cu acidul falimentar al propagandei.
Ruine industriale în Corabia
Aici odihnește în pace potențialul
Deocamdată, anotimpurile, cât vor mai exista și ele, așa cum le știm, sunt singura schimbare garantată în oraș. Lunca Dunării, primăvara, este un spectacol. Ai ce privi dacă treci prin Corabia.
Verdele răchitelor e fosforescent, solzii fluviului au irizații de pietre prețioase, atmosfera e pașnică spre imobilă. Nimeni și nimic nu se grăbește aici. Pescari solitari își aruncă undițele după pești. Câinii, cu un aer resemnat, ca și orașul, dorm pe sub bănci. Un cârd de copii umblă cu un șarpe înfășurat pe băț. Vor să-l ducă într-un loc mai ferit, dar, mai întâi, insistă să admire descoperirea cu de-amănuntul.
Șarpe salvat de copiii din parc
Pe aici au trecut centuriile romane. Pe aici au traversat soldații români Dunărea către frontul Războiului de Independență. Pe aici au trecut afaceriști, țărani, secretari de partid comunist, politicieni postdecembriști. Și toți au sesizat, în felul lor, că „rățușca urâtă” din salba de porturi dunărene are potențial.
Pescar cu undița pe malul Dunării
Milioane de euro au trecut pe aici, în numele a tot felul de proiecte, dintre care câteva au fost enumerate mai sus. Au trecut și duse au fost. Așa că, în prezent, potențialul Corabiei, la fel ca potențialul multor altor locuri din România, s-a materializat în niște insule de mâl, care descurajează navigatorii, și în uzualele mormane de gunoi de la periferie, care sperie și turiștii, și votanții de pe Reddit.
