Franța: folosirea armei în cazul tânărului ucis de poliție nu a fost justificată, spune procurorul. 40.000 de polițiști, mobilizați după noi violențe

Franța: folosirea armei în cazul tânărului ucis de poliție nu a fost justificată, spune procurorul. 40.000 de polițiști, mobilizați după noi violențe

Polițistul va fi cercetat pentru omor voluntar, a mai spus procurorul, care a cerut judecătorilor să îl mențină pe suspect în detenție, scrie Le Monde.

Procurorul din Nanterre, Pascal Prache, a declarat joi că primele investigații în cazul Nahel, tânărul de 17 ani împușcat mortal marți în mașină de un polițist, au constatat că folosirea armei de foc nu a fost justificată, scrie Le Monde.

„Pe baza cercetărilor și a probelor administrate, procurorul consideră că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru folosirea armei. În consecință, polițistul în cauză a fost prezentat joi în fața a doi judecători de instrucție”, a precizat Prache, care a explicat că acuzațiile la adresa polițistului au fost actualizate de la omor involuntar la omor voluntar.

Procurorul a cerut ca polițistul să rămână în detenție provizorie.

Prache a mai declarat că procesul legal „abia a început” și că se strâng probe și în cazul anchetei care îl vizează pe tânărul decedat pentru refuzul de a se supune ordinelor poliției. Polițiștii, a spus Prache, s-au simțit amenințați de „comportamentul periculos al șoferului”.

„Scopul acestor două anchete este de a examina în mod obiectiv toate circumstanțele care au dus la moartea acestui tânăr șofer”, a declarat procurorul.

El a mai spus că declarațiile martorilor, înregistrările video ale camerelor de supraveghere, cele surprinse de martori și declarațiile oferite de polițiști au fost folosite pentru a reconstitui cronologia evenimentelor de marți dimineață.

Prache a confirmat că doi polițiști motocicliști au observat un Mercedes cu număr de înmatriculare polonez, în care se aflau un tânăr șofer și doi pasageri, care se deplasau rapid pe o bandă de autobuz, la ora 7:55.

Poliția a încercat de două ori să indice mașinii să tragă pe dreapta și să parcheze, dar șoferul a continuat să conducă, iar cei doi polițiști au urmărit vehiculul. În imaginile video se vede cum Mercedesul încalcă mai multe reguli de circulație în timpul urmăririi.

Mercedesul a fost nevoit să oprească în cele din urmă la un semafor din La Defence, moment în care polițiștii i-au cerut șoferului să oprească motorul și să iasă din vehicul.

Oamenii legii au declarat că și-au scos armele și le-au îndreptat spre șofer pentru a-l descuraja să plece cu vehiculul. Cu toate acestea, șoferul s-a îndepărtat, moment în care polițiștii au decis să tragă.

Un glonț l-a lovit pe șofer prin braț și piept, iar mașina s-a oprit într-un stâlp. Unul dintre pasageri a fugit. Ambulanța a fost chemată la fața locului la ora 8:21. Medicii i-au acordat primul ajutor șoferului, care nu a avut însă succes.

Cel de-al doilea pasager al mașinii a fost reținut, dar a fost eliberat marți după-amiază. Poliția îl caută în continuare pe pasagerul care a fugit. La percheziția vehiculului nu s-au găsit droguri sau produse periculoase, a mai spus procurorul.

40.000 de polițiști pe străzi

Cel puțin deocamdată, ancheta procuraturii și reținerea polițistului nu au calmat starea de spirit în Franța, iar a doua noapte de proteste care au avut loc în Paris și în mai multe orașe a fost și mai haotică.

Cel puțin 150 de persoane au fost arestate după evenimentele de miercuri noapte. Un marș al revoltei este programat pentru joi, un apel în acest sens fiind lansat de mama tânărului de origine algeriană.

Joi dimineață, președintele Emmanuel Macron a convocat o celulă interministerială de criză. În deschiderea acestei reuniuni, șeful statului a denunțat „scenele de violență împotriva instituțiilor și a Republicii”, spunând că acestea sunt nejustificate.

Miercuri, președintele criticase voalat acțiunile polițistului în cazul Nahel, spunând că moartea tânărului este o tragedie „inexplicabilă și impardonabilă”.

Una dintre măsurile guvernului după a doua noapte de proteste este suplimentarea numărului de polițiști pe străzi.

Aproximativ 40.000 de polițiști vor fi desfășurați peste noapte pentru a reprima violențele care au cuprins orașele țării, dintre care 5.000 în regiunea pariziană, a anunțat Ministerul de Interne.

„Profesioniștii dezordinii trebuie să plece acasă”, a declarat ministrul de interne Gerald Darmanin. „Vor fi mult mai mulți polițiști și jandarmi prezenți în această seară”, a spus el.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *