FRAUDĂ uriașă, anchetată de Parchetul condus de Kovesi! Sunt vizați funcționari din Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați și ai ANR

FRAUDĂ uriașă, anchetată de Parchetul condus de Kovesi! Sunt vizați funcționari din Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați și ai ANR

Parcehetul European face percheziții la instituții publice din județele Galați și Constanța, dar și la locuințele unor funcționari publici din cadrul acestor instituții și la sedii de firme în cadrul unei anchete pentru achiziționarea a două remorchere multifuncționale, a anunțat, miercuri, Parchetul European într-un comunicat. 

Ancheta este coordonată de biroul din Cluj-Napoca.

„Potrivit probelor strânse până în prezent în cadrul acestei anchete, funcţionari publici din cadrul AFDJ Galaţi, în calitate de reprezentanţi ai acesteia, au obţinut finanţare europeană prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) pentru achiziţionarea a două remorchere multifuncţionale. Acesta a fost rezultatul unui contract de achiziţie publică lansat în septembrie 2019, în valoare totală de 35.144.000 lei (aproximativ 7 milioane de euro)”, informează sursa citată.

Procurorii suspectează că funcţionarii publici ar fi prezentat documente inexacte.

Laura Codruţa Kovesi ne „liniștește”: „Este corupție peste tot! Nu există țară curată!”

„Deşi ambarcaţiunile erau destinate exclusiv navigaţiei fluviale, suspecţii au întocmit caietul de sarcini al licitaţiei pe baza caracteristicilor tehnice mai restrictive şi a cerinţelor de construcţie specifice navelor maritime. Prin urmare, tipul de ambarcaţiuni care se încadrau în criteriile din caietul de sarcini a fost foarte limitat, ceea ce a împiedicat participarea altor operatori economici la procedura de licitaţie şi, în cele din urmă, a favorizat un singur candidat”, arată Parchetul European.

În urma finalizării contractului cu societatea furnizoare, cele două remorchere au fost livrate în iulie 2021 cu un pescaj nautic mai mare decât cel prevăzut iniţial în caietul de sarcini al licitaţiei şi în contractul de achiziţie.

Parchetul European al lui Kovesi a deschis peste 200 de investigații în România, anul trecut. Prejudiciul este astronomic

„Acest lucru le-a făcut să fie adaptate exclusiv pentru Dunărea maritimă, unde adâncimea apei permite navigaţia cu un pescaj mai mare – ceea ce a făcut ca cele două ambarcaţiuni să fie inutilizabile pentru navigaţia fluvială, deoarece nu puteau tranzita rezervoarele pline ale sectorului fluvial al Dunării. Acest lucru a cauzat un prejudiciu bugetului UE în valoare de aproximativ 7 milioane de euro”, a mai transmis Parchetul European.

La percheziții participă zeci de poliţişti şi jandarmi din mai multe structuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *